Un autoturism care figura în baza de date Interpol și era căutat din 2009 a fost reținut de polițiștii de frontieră de la vama moldovenească Cahul, după ce tranzitase România și șoferul dorea să intre cu el în Moldova, relatează site-ul de știri AutoBlog.md.
Potrivit oamenilor legii, pe 18 decembrie, la punctul de trecere a frontierei dinspre România, peste Prut, s-a prezentat un automobil de marca BMW X5 (E70), înmatriculat în Germania, la volanul căruia se afla un bărbat de 55 de ani cu dublă cetățenie, moldo-bulgară.
Conform procedurilor de control, au fost prezentate documentele de călătorie și cele pentru mijlocul de transport. Ca urmare a verificării în baza de date Interpol, oamenii legii au stabilit că mașina figurează ca fiind furată și dată în căutare din 2009 de către autoritățile din Italia.
Șoferul a declarat că personal a procurat mașina în Germania, de pe un site de vânzări auto, fără a cunoaște proprietarul, achitând 8.500 de euro. Un model BMW X E70 se vinde second-hand pe site-urile de profil cu prețuri variind între 13.000 și 15.500 de euro.
Autoturismul a fost indisponibilizat pe teritoriul SPF Cahul, până la elucidarea circumstanțelor și luarea unei decizii, au mai comunicat vameșii moldoveni.
hurricane 20.12.2023, 14:43
a nostri dorm dar vor salarii mari din germania a fost teleportat direct in vama cahul, felicit agentii si vamesii moldoveni ca isi fac datoria
asdqaz 20.12.2023, 16:53
ce bine l-au controlat ai nostri
nicoleta1 20.12.2023, 19:29
La noi vamesii ce au facut ,iar erau obositi
mica 20.12.2023, 19:45
Cam mulți se păcălesc cu mașinile străine.
Lecoqsportif 21.12.2023, 05:27
Pare o afacere buna sa ai firme rent-a-car in vămi :)))