Un pastor din America s-a sinucis după ce a fost acuzat că a agresat sexual o minoră care asista la slujbele sale, informează sdpnoticias.com.
Pastorul Bryan Fulwider s-a sinucis duminică în Florida, SUA. Acesta fusese acuzat că a violat în repetate rânduri o adolescentă care participa la slujbele sale.
Astfel, începând cu anul 2005 și până în anul 2010, pastorul ar fi abuzat-o sexual de peste 200 de ori pe minora care pe atunci avea 14 ani.
Pastorul Bryan Fulwinder fusese înregistrat în timpul unei convorbiri telefonice de o oră în care recunoștea că a avut relații intime cu fata, notează sdpnoticias.com.
Bryan Fulwinder, care fusese eliberat pe cauțiune în data de 17 octombrie, a fost găsit mort la locuința sa în data de 27 octombrie. Acesta s-a sinucis.
În cazul în care era judecat, pastorul risca să primească o condamnare pe viață.
Într-un comunicat, victima lui Fulwider a menționat că acest caz nu se încheie odată cu moartea acestuia, sugerând că ar putea exista mai multe victime ale acestuia.
FOTO: Facebook