Polițistul era în concediu și a vrut să aplaneze un conflict, dar a căzut victimă atacului unui tânăr, a notat mediafax.
Potrivit Poliţiei Suceava, în timp ce se afla cu soţia şi copilul său minor în parcul central din municipiul Suceava, poliţistul a observat un tânăr recalcitrant şi agresiv care a abordat un tânăr şi o tânără care stăteau pe o bancă.
Poliţistul a intervenit, l-a îndepărtat pe agresor şi apoi i-a cerut acestuia să plece din zonă.
„Ulterior, în timp ce poliţistul şi familia sa se aflau în apropierea trecerii de pietoni de la intersecţia str.Ana Ipătescu cu str. Mitropoliei, tânărul agresiv a venit din spate şi l-a lovit într-un braţ cu un obiect, posibil cuţit, provocându-i o rană, moment în care, după ce i-a încredinţat soţiei copilul pe care-l purta într-un ham special, poliţistul s-a apărat, iar agresorul a fugit, fiind prins şi identificat de un echipaj de poliţie alertat după producerea incidentului, acesta fiind un bărbat de 29 de ani din comuna Fântânele.
Cele două victime agresate iniţial, un tânăr de 19 ani din oraşul Cajvana şi o tânără de aceeaşi vârstă din oraşul Milişăuţi, au fost identificate de poliţişti şi conduse la sediul poliţiei pentru cercetări”, arată Poliţia Suceava.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro