De Andreea Radu,

Clericul este acuzat că a abuzat sexual un adolescent într-un liceu din Fairfield, o suburbie a Sydney-ului. Cazul a fost eliberat pe cauțiune înainte de prezentarea în faţa instanţei pe 15 mai, a declarat poliţia într-un comunicat, adăugând că preotul a fost „suspendat de către Biserică”, potrivit Agerpres.

Primul ministru australian, Scott Morrison, şi-a prezentat în luna octombrie scuzele victimelor pedofiliei, recunoscând în faţa Parlamentului că statul nu a fost la înălţime în faţa acestor „infracţiuni malefice”.

După un deceniu de dezvăluiri, guvernul a cedat în cele din urmă presiunii în 2012 şi a creat o Comisie regală de anchetă privind răspunsurile instituţionale la abuzurile comise de pedofili.

În raportul său final, din 2017, Comisia a arătat că 7% dintre clericii catolici australieni au fost acuzaţi de abuzuri sexuale asupra minorilor între 1950 şi 2010.

Cazul preotului australian este adus în atenția publicului la o săptămână după ce cardinalul George Pell a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru pedofilie, după ce a abuzat sexual doi adolescenți de 13 ani.

Recent, și arhiepiscopul de Lyon, cardinalul Philippe Barbarin, a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru nedenunţare de abuzuri sexuale. În anul 2014, Cardinalul Barbarin a fost informat de către un bărbat că a fost agresat şi violat de preotul Preynat pe când avea între 9 şi 11 ani.

Preotul nu a fost denunţat, el rămânând în post încă un an de zile. De abia în septembrie 2015 el a fost demis din funcţie de Biserică. Ulterior el avea să recunoască faptul că a comis abuzuri grave contra numeroşi copii.

Foto: 123rf.com


OPINIE/ Consiliul de Administrație al TVR este în pericol să fie dizolvat! Laura Ștefănuț, despre cum TVR ar rămâne sub controlul Doinei Gradea în perioada alegerilor