De Adrian Ilie,

Androidul, a cărui fabricație a costat aproape un milion de dolari recită sutre budiste și avertizează asupra primejdiilor vanității, ale dorinței și mâniei.

Mașinăria a fost amplasată în templul Kodaiji din Kyoto, iar preoții din carne și oase văd cu ochi buni noul lor coleg făcut din cabluri și silicon. Pentru ei, budismul este o religie care evoluează în ritmul progresului tehnologic.

”Budismul nu este o credință într-un zeu, ci înseamnă să urmezi calea lui Buddha și are puțină importanță dacă este reprezentat de o mașină, o bucată de fier sau un copac”, a spus preotul Tensho Goto.

De talia unui adult, doar fața, mâinile și umerii imită piela umană, lăsând libere vederii mașinăriile din interiorul corpului. Pe peretele sălii în care a fost amplasat sunt proiectate traducerii în engleză și chineză ale sutrelor pe care le recită.

Robotul a intrat în serviciu anul acesta și a fost creat în urma unui parteneriat între templul zen din Kyoto și cunoscutul robotician Hiroshi Ishiguro, de la Universitatea din Osaka.

Universitatea a testat înainte reacțiile credincioșilor. Unii au mărturisit că au simțit o conexiune care s-a format cu mașinăria în timp ce alții, dimpotrivă, au avut un sentiment de disconfort față de trăsăturile artificiale ale robotului.

Bunicul Petre este singurul sprijin din viața Isabelei, fetița de 9 ani. Îngrozitor ce au vrut părinții să-i facă propriului copil
Recomandări

Bunicul Petre este singurul sprijin din viața Isabelei, fetița de 9 ani. Îngrozitor ce au vrut părinții să-i facă propriului copil

Unii chiar au acuzat templul Kodaiji de sacrilegiu. ”Occidentalii sunt cei pe care i-a deranjat robotul cel mai mult. japonezii nu au prejudecăți contra roboților. Noi am fost crescuți cu benzi desenate în care roboții erau prietenii noștri. Occidentalii gândesc altfel”, a spus Tensho Goto.

”Scopul budismului este să ușureze suferința. Societatea modernă aduce noi forme de stres dar scopul nu s-a schimbat cu adevărat de mai bine de 2.000 de ani. Marea diferență între un călugăr și un robot este noi vom muri, pe când el va întâlni mulți oameni și va înmagazina o cantitate enormă de informații care-l vor face să evolueze la infinit”, a mai adăugat preotul.

Citeşte şi:

Cine este Daniel Dines, ”șeful roboților software”, care apare pe coperta revistei Forbes SUA. A reușit să creeze cea mai valoroasă companie din România

India a pierdut contactul cu Vikram, astronava care trebuia să aselenizeze

Români vs roboți. Automatizarea va putea înlocui jumătate dintre locurile de muncă din România. Peste 4,5 milioane de joburi, în pericol

Câți bani a câștigat Anamaria Prodan ca prezentator al emisiunii "Gospodar fără pereche"! Ce spune vedeta care a înlocuit-o
GSP.RO

Câți bani a câștigat Anamaria Prodan ca prezentator al emisiunii "Gospodar fără pereche"! Ce spune vedeta care a înlocuit-o

Horoscop 23 octombrie 2019. Este momentul ca Taurii să tragă linie și să vadă ce s-a ales de eforturile lor
HOROSCOP

Horoscop 23 octombrie 2019. Este momentul ca Taurii să tragă linie și să vadă ce s-a ales de eforturile lor