Traficul a fost blocat complet sâmbătă, pentru toată dimineața și începutul după-amiezii în Monterotondo, din cauza unui accident în care au fost implicate trei mașini, două persoane fiind rănite.

Un Opel Mokka, condus de un tânăr de 20 de ani, L.B., român, mergea cu viteză spre Roma, nu departe de intersecția cu via Monte Sant’Ilario din Monterotondo. A depășit două mașini cu 150 de kilometri la oră și la întoarcerea pe banda lui a lovit în spate o Lancia Y, condusă de o femeie de 30 de ani, din Monterotondo.

Impactul a fost atât de violent încât Lancia a zburat în șanț și s-a răsturnat. Imediat după aceea, Opelul s-a răsucit pe șosea și a lovit un Smart condus de un bărbat de 50 de ani, care circula din sens opus. Mașina românului a luat foc și a fost complet distrusă.

Un român de 20 de ani a făcut prăpăd pe o șosea din Italia. Avea 150 km/h, mașina lui a explodat
Mașina românului a fost complet distrusă. Foto: Vigili del Fuoco

Polițiștii au efectuat alcooltestul băiatului care a scăpat complet nevătămat și au constatat că avea o valoare de 1,6, fiind în stare de ebrietate în timp ce conducea.

Șoferița de 30 de ani a fost internată în cod roșu la Sant’Andrea, cu o claviculă ruptă, vânătăi și traumatisme, dar fără a-i fi pusă viața în pericol. Șoferul de cincizeci de ani a ajuns în cod galben la Sant’Andrea. Ambii răniți sunt încă șocați de cele întâmplate, nu au avut timp să își dea seama ce se întâmplă, atât de repede conducea șoferul Opelului.

Mașina care a luat foc a explodat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.