Un turist român, în vârstă de 53 de ani, a fost victima unei căderi fatale de pe o stâncă în Pointe de Mourret, Six-Fours, sâmbătă seara. Bărbatul se afla în vacanță la rude, notează publicația Varmatin.
Voluntarii stației SNSM din Bandol au fost trimiși în zonă, în urma unui apel, pentru a salva victima dintr-o zonă inaccesibilă pompierilor. Publicația franceză relatează că au fost trimise două echipaje pentru a scoate corpul neînsuflețit la suprafață.
Surse din poliție au declarat pentru Varmatin că românul a murit în urma unui accident, acesta căzând de pe stânca aflată la 37 de metri înălțime.
„Victima a fost adusă în portul Brusc, unde o echipă medicală de urgență SMUR aștepta pentru a prelua cazul”, se arată în comunicatul SNSM.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale acestui tragic accident. Moartea turistului român a tulburat liniștea comunității locale și a ridicat semne de întrebare cu privire la siguranța zonelor stâncoase de pe Coasta de Azur, relatează și publicația Midi Libre.
Sursele foto: SNSM Bandol - Les Sauveteurs en Mer și Norbert Bourhis
Irinel 24.09.2024, 07:16
Condoleante ! Dumnezeu sa l odihneasca !