Un român și-a ucis iubita, a pus-o pe bancheta din spate, și-a tăiat și el gâtul și a gonit așa pe autostradă, în Germania

Comentează
Crimă

O crimă sângeroasă a zguduit o micuță comunitate de români care muncesc în agricultură și trăiesc la Reichenau, o insulă din sudul extrem al Germaniei, pe lacul Konstanz, la granița cu Elveția. Reporterii cotidianului ieșean BZI au stat de vorbă cu fiica victimei, o româncă ucisă de iubitul ei.

Presa germană a relatat săptămâna trecută despre crima comisă de Aurel Adrian Prodan, 46 de ani, care i-a tăiat gâtul iubitei sale, Gheorghița Florescu, 49 de ani, după care a mers zeci de kilometri cu cadavrul femeii pe bancheta din spate a mașinii.

Polițiștii au descoperit trupul româncei în mașina ieșită de pe autostradă, pe A81, la ieșirea din Engen, la câțiva zeci de kilometri distanță de insula pe care locuia, pe 14 iulie, puțin după ora 6 dimineața. La volan era Prodan, tăiat și el la gât și inconștient.

Românul, originar din Huși, a fost preluat de un elicopter și transportat la spital. Potrivit doctorilor, acum e stabil și în afara oricărui pericol de moarte, dar nu poate vorbi, din cauza rănilor de la gât.

S-au cunoscut pe Facebook

„Părinții mei sunt despărțiți de aproximativ 6 ani. În august, mama mea, Gheorghița Florescu, urma să vină în România și să meargă la divorț cu tatăl meu. Totuși, ei sunt despărțiți de mai mult timp. Mama era plecată la muncă în agricultură, în Spania. Acolo era și fratele meu, în vârstă de 16 ani.

În august 2020, mama mea l-a cunoscut pe Facebook pe Aurel Adrian Prodan, un individ originar din Huși. Acesta locuiește în Germania, în localitatea Reichenau. Anul trecut, el a chemat-o pe mama mea în Germania. Mama a decis să plece din Spania și să se mute în Germania. Asta, deoarece munca devenise foarte grea în Spania și ea avea o problemă la mâini”, e povestea Adelinei Vizitiu, fiica victimei.

Aceasta adaugă că, la finele anului trecut, mama ei și Aurel Adrian Prodan au venit în vizită la ea, în casa pe care o are în județul Argeș. „Au venit, i-am cazat la noi, au stat o perioadă, apoi s-au întors în Germania.

Cât au stat la noi, Aurel Prodan a povestit foarte relaxat, fără vreo urmă de remușcare, că a fost condamnat în trecut la 6 ani de închisoare, pentru omor. A zis că a ieșit în 3 ani pentru bună purtare și că a fost vorba despre legitimă apărare”, spune Adelina Vizitiu.

Și-au luat mașină, el n-avea permis

Fiica victimei a mai povestit că cei doi și-au cumpărat mașină, iar bărbatul conducea, chiar dacă nu avea permis. Din cauza autoturismului au apărut și certurile și Gheorghița a decis să se despartă de el. „El a început să îi facă tot felul de reproșuri mamei mele: că de ce conduce doar ea, că a pus și el bani pentru a cumpăra autoturismul, că de ce vorbește cu o persoană sau cu alta.

Din ceartă, totul s-a transformat în control și amenințări. Am înțeles de la fratele meu și de la o mătușă de-a mea că el mergea chiar la locul de muncă al mamei mele și că ar fi amenințat-o cu moartea chiar în solare, acolo, a zis că o să îi taie gâtul”, relatează Adelina Vizitiu.

Tânăra a mai povestit că, pe 14 iulie 2021, Aurel Prodan s-a întors la casa în care stătea mama ei, Gheorghița Florescu. „În urmă cu câteva zile, el a fost la un grătar, la un amic de-al lui. Am înțeles că, acolo, el s-a certat cu prietenul lui și, la un moment dat, a pus mâna pe un cuțit.

Mai apoi, i-a spus mamei mele că știe el că ea ar fi fost cea care l-ar fi instigat pe amicul său să sară la bătaie, chiar dacă ea nu avea nicio treabă cu cearta lor. Pe 14 iulie 2021, la ora 5.00 dimineața, el a mers la casa în care stătea mama mea.

El îi știa tabieturile și cunoștea că ea merge la toaleta care nu era în casă cam pe la acea oră. Când ea a deschis ușa, a dat nas în nas cu Aurel Prodan. Mătușa mea era în casă și a auzit doar o voce care spunea: «Hai să vorbim afară, nu în casă, pentru că mai sunt oameni care stau cu chirie aici și să nu îi trezim!». După care nu s-a mai auzit nimic”, relatează fiica victimei.

I-a dat mesaj fiului femeii, după ce a ucis-o

Adelina Vizitiu mai susține că, la un moment dat, Prodan i-a trimis fratelui femeii, minor, mesaje text în care îi spunea să iasă din casă și să vadă balta de sânge pe care o lăsase mama lui în curte și îl întreba dacă e șmecher.

„Fratele meu s-a trezit și a mers țintă în curte, unde a văzut balta de sânge. Mătușa mea a povestit că nu s-a auzit vreun strigăt de ajutor sau altceva. Mai apoi, am înțeles că el, după ce i-a tăiat gâtul mamei mele, a urcat-o în mașină și a plecat pe autostradă, către Stuttgart”, spune Adelina Vizitiu.

Pe 15 iulie 2021, presa locală din Germania a relatat faptul că, pe Autostrada A81, lângă Stuttgart, Poliția a găsit un autoturism în care se afla cadavrul unei femei de 49 de ani și că șoferul avea gâtul secționat.

„Un bărbat de 46 de ani și-a ucis fosta iubită pe insula Reichenau de pe lacul Konstanz și s-a rănit critic în timp ce fugea. Potrivit anchetei, el a dus corpul femeii de 49 de ani pe bancheta din spate a unei mașini, pe Autostrada 81.

După cum Poliția și procurorii au fost anunțați, anchetatorii au descoperit mașina la scurt timp după intersecția Engen (districtul Konstanz). Suspectul se rănise atât de grav încât nu mai putea fi abordat. El a fost dus la un spital cu un elicopter de salvare”, au relatat ziariștii de la Stuttgarter Zeitung.

Adelina Vizitiu mai spune că a vorbit la Consulatul României, a discutat cu fratele ei și cu mătușa sa și a vrut să facă publică această poveste de groază, în speranța că Prodan nu va mai ieși din închisoare după ce va fi condamnat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un sigur turneu
13:41
13 soldați din trupele speciale ruse au fost uciși în timpul antrenamentelor într-o zonă montană din Caucaz, îngropați de o avalanșă
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
13:33
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală