Românul și marocanii se deplasau cu un vehicul prin orășelul italian Montecatini Terme, aflat în apropiere de Florența. Șoferul a refuzat să oprească la un control de rutină  al poliției. Mașina a fost abandonată după câteva sute de metri, iar indivizii au luat-o la fugă pe jos. Autoritățile italiene au reușit să-i rețină după câteva ore. Suspecții au vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, rezidenți în Italia, scrie Mediafax.

În mașină, oamenii legii au găsit droguri, telefoane mobile, o carte despre Osama Bin Laden (fost lider al rețelei teroriste Al-Qaida, și un exemplar al Coranului.

Investigația a fost preluată de Divizia Investigații Generale și Operațiuni Speciale (DIGOS).

Suspecții sunt cercetați în libertate pentru opunere de rezistență în fața agenților, trafic de droguri și posibile legături cu organizații teroriste internaționale. Autoritățile italiene încearcă să afle dacă suspecții au contacte cu militanții islamiști.

CITEȘTE ȘI: Zeci de instituţii încalcă legea. Nu şi-au desemnat purtători de cuvânt sau refuză să le dezvăluie numele

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI