Un român stabilit de 20 de ani în Finlanda îi învață programare pe copiii de acasă. „Vreau ca la 18 ani ei să-și poată găsi o slujbă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ciprian Manea a înființat acum doi ani Asociația UnPi prin care sprijină copii din familii modeste să învețe programare la standardele cerute pe piața muncii, scrie Școala 9. Cursurile se desfășoară online, iar Ciprian își folosește apoi relațiile pentru ca tinerii să aibă șansa unui job.
Ciprian își dorește ca elevii lui să fie suficient de pregătiți ca, de la 18 ani, să se poată angaja și să-și sprijine financiar familiile. Așa cum a făcut și el când era de vârsta lor. De pe primul lui calculator a creat un program de contabilitate care i-a economisit mult timp și bani tatălui său.
Ciprian Manea a avut primul „contract” în IT în 1992, chiar dinainte să aibă propriul computer. Așa l-a obținut de altfel. Era în clasa a X-a și începuse cu un an înainte să învețe singur programare din diferite reviste și cărți. Când s-a simțit suficient de pregătit, s-a dus la tatăl lui și i-a făcut o propunere: „I-am zis așa: tu ești economist, te văd în fiecare zi că ești cu hârtiile alea în față. Dacă îmi iei un calculator și o imprimantă, în trei-patru luni eu îți fac un program de contabilitate. Adică tu te așezi la calculator, bagi numerele alea, apeși enter și automat îți apar toate rezultatele pe hârtie”, a povestit românul pentru Școala 9.
„După pitch-ul (prezentare, n.r.) ăsta, a fost de acord să-mi ia calculator. Eu m-am ținut de cuvânt și am făcut un progrămel. Țin minte că până prin 2006-2008 el a tras de programul acela de contabilitate”, râde bărbatul care până acum a lucrat în programare la mari companii precum Nokia și Airbus.
S-a angajat din plictiseală
Pasiunea pentru tehnologie l-a urmărit încă din liceu, când nu exista informatica în orar. A urmat apoi cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare de la Politehnica din București. Era student când a avut primele joburi plătite în IT. „M-am angajat din octombrie 1998, din plictiseală. La facultate nu mai învățam mai nimic, nu că n-aș fi învățat eu… Și mi-am zis că trebuie să-mi găsesc de muncă. Prin 2000, când eram încă în România, i-am cumpărat tatei de vreo două ori cauciucuri la mașină. Aveam 23 de ani și un salariu mai mare decât el”, mai spune Ciprian.
Și-ar dori ca, asemenea lui, și elevii pe care îi pregătește astăzi în programare să se poată angaja și să-și sprijine familiile. Asta e ideea de la care a pornit acum doi ani, când a înființat și Asociația UnPi. „Vreau ca la 18 ani, dacă ei sunt formați economic, să-și găsească o slujbă, ei să poată să se ducă ajutor de programator. Noi îi ajutăm indirect ca ei să-și ajute familiile”.
Angajare fără diplomă
Românul care de 20 de ani locuiește în Finlanda, țara cu unul dintre cele mai apreciate sisteme de educație din lume, își dorește să le ofere copiilor din România posibilitatea să se pregătească în concordanță cu ce le cere piața muncii. Colegii lui de muncă finlandezi vin pregătiți din facultate pentru a se așeza la calculator în orice companie a lumii. El a fost un autodidact.
„Ce facem noi e complementar școlii, nu aprofundăm ce se face la școală. Facem Scratch un an, un limbaj de programare pentru copii, după care o să-i învăț Golang, care este un limbaj profesional, nu se face în școala românească. A fost inventat de Google și în momentul în care îl stăpânești, după vreo doi-trei ani de studiu, te poți angaja ca programator cam peste tot”.
Mai ales că IT-ul este unul dintre puținele domenii în care poți fi angajat fără să ai vreo diplomă, doar pe baza a ce știi să faci.
„Toate meseriile necesită un mecanism de certificare, ai nevoie de o diplomă, de la o universitate, colegiu, ori certificat pentru a putea profesa și câștiga bani. În IT nu este așa. Desigur, dacă ai diplome și certificări în IT poți câștiga și mai mult, dar din 2018, firme mari precum Google, Apple, IBM nu-ți mai cer să ai o diplomă de facultate pentru a lucra la ei”, explică Ciprian.
Românul promite că își va pune la lucru toată rețeaua de cunoștințe pentru a-i sprijini pe cei mai buni copii din programul lui să își găsească un job. Și recomandările contează mult în lumea asta.
„Toată lumea are falsa impresie că dacă înveți ca eroul, cineva te va pune șef peste marea adunare națională, ceea ce funcționează doar în cărți sau în imaginație. În realitate, în țările vestice se practică ceea ce se numește recomandare, iar în România pile, relații. Dar nu este ca în România, recomandarea înseamnă că tu știi pe cineva care este bun. Dacă n-ai recomandări, poți să fii geniul din Carpați, tot acolo vei rămâne”, este direct românul.
Multiplicarea binelui, prin tehnologie
La baza proiectului său stă această idee: vrea pur și simplu să multiplice binele. „Investesc timpul meu în alți oameni care vor rezolva probleme la care eu nici măcar nu m-am gândit. Când ai bani și investești în zece afaceri, nimeni nu-ți garantează că toate o să meargă, dar măcar una va ieși. Așa este și cu aceste familii, din 30 dacă vor fi câțiva care vor continua cu programarea…”, este deducția simplă a românului.
El a ales să investească timp, o resursă importantă și adesea subapreciată.
În plus, Ciprian se perfecționează și el alături de copiii pe care îi învață. „Este un proces în care eu mă învăț pe mine lucruri în timp ce îi învăț pe ei. Un laureat Nobel la fizică, Richard Feynman, a spus așa: dacă vrei să înveți ceva la perfecție, predă-l cuiva”.
Cu această idee în minte, în 2019 a trimis e-mailuri la foști colegi de facultate și de muncă și a strâns donații cu care a cumpărat calculatoare Raspberry Pi, inventate în Marea Britanie special pentru a fi folosite în scop educațional. Au pornit de la 18 astfel de calculatoare, iar acum au deja făcute 30 de donații.
„E un calculator cât să-l ții într-o palmă, o cutiuță care se conectează la televizor. Nu trebuie să trimitem un monitor, pot folosi televizorul din casă, atât timp cât au unul cu HDMI (o interfață audio/video proprie pentru transmiterea datelor video). Le mai trimitem o tastatură normală, fără fir, un cablu de rețea și în timp, facem și cursurile de programare”, explică românul.
Au selectat cu grijă familiile unde ajung micile calculatoare. Important a fost să existe un copil de peste 10 ani care să aibă un interes pentru IT, dar care în condiții normale n-ar fi avut unde să urmeze niște cursuri.
Continuarea, pe Școala 9.
