Vasilica Despa, o româncă în vârstă de 44 ani, l-a bătut pe iubitul ei, un scoțian, pentru că acesta nu a vrut ca ea să îi danseze în brațe. Se pare că femeia era beată în acel moment și a început să danseze lasciv. Românca a început să îl bată cu pumnii și cu picioarele. În plus, aceasta i-a spart și o farfurie în cap. Bărbatul nu a ripostat și a încasat zeci de lovituri. La un moment dat, scoțianul s-a baricadat în dormitor de unde a sunat la poliție pentru ajutor. Însă, românca a reușit să intre peste el unde a continuat să îl lovească chiar și atunci când acesta vorbea la telefon cu poliția.
Cuprins:
A fost nevoie de doi polițiști pentru ca femeia să fie imobilizată. Românca era dezbrăcată de la brâu în sus. În timpul procesului, scoțianul a declarat că iubita lui s-a transformat în câteva secunde într-un monstru care nu semăna cu femeia de care se îndrăgostise."Am luat o decizie cu privire la ce să fac. Nu era Vasilica pe care o știam. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la Poliţie, iar ea mă lovea în continuare", a declarat bărbatul.Românca a fost găsită vinovată de curtea din Pert. Sentința urmează să îi fie comunicată femeii în scurt timp.