Un șofer de autobuz din Ploiești a făcut infarct în timp ce era în cursă. Sindicatul și șefii se ceartă pe condițiile de lucru

Comentează

În autobuz se aflau doi călători, iar unul dintre ei a sunat la 112. La fața locului a ajuns o ambulanță și un echipaj SMURD, care i-au acordat primul ajutor. Șoferul, 59 de ani, a fost transportat la Spitalul Județean, fiind internat în secția de cardiologie, a informat Observatorul Prahovean. Sindicatul acuză faptul că personalul de bord nu beneficiază de pauza de caniculă, în timp ce directul Transport Călători Express (TCE) Ploiești afirmă că bărbatul intrase în schimb de doar patru ore, iar marți, 10 august, când a avut loc incidentul, se răcorise fiindcă tocmai plouase.

Incidentul în care a fost implicat șoferul a fost făcut public de Laurențiu Stanciu, lider de sindicat al TCE, pe Facebook: „Norocul participanților la trafic și călătorilor a fost că necazul a venit în timp ce era oprit în stație. Și acum, aș vrea să vă reamintesc că, în urmă cu câteva zile, am făcut un apel pentru a ni se acorda acea pauză de caniculă așa cum și legea o spune. În toată această perioadă, nimeni din personalul de bord nu a beneficiat de pauză de caniculă. Acest lucru coroborat cu programul încărcat, dar și cu alte probleme de serviciu duce la astfel de situații”.

Sindicalistul a făcut un apel „la persoanele responsabile de siguranța angajaților: să se gândească mai serios și la personalul de bord, iar noi să ne rugăm pentru colegul nostru să treacă cu bine peste acest necaz”.

În replică, directorul TCE Ploiești, Nae Alexandri, a declarat că „șoferul a intrat de serviciu la 14.30, iar incidentul s-a produs la 18.30, când plouase și nu mai putea fi vorba de nicio caniculă. Voi cere informații suplimentare în ceea ce privește fișa medicală a șoferului care a suferit infarctul pentru că ar fi grav să fi avut probleme de sănătate și să fi ascuns asta”.

„Mă mir că nu spune că șoferul va fi sancționat că i s-a făcut rău”

Azi, Stanciu a dat replica: „Din declarația directorului, oricine poate vedea disprețul acestuia față de personalul de bord. Ne lasă să credem că acest coleg a falsificat analizele medicale pe care le facem anual și mă mir că nu a spus că șoferul va fi sancționat, pentru că i s-a făcut rău în timpul programului”.

Într-o țară normală, cei de la ITM ar fi fost în curtea societății încă de la prima oră, ar fi căutat cauza și ar fi luat măsuri. Laurențiu Stanciu:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
MONDEN
Jennifer Lopez FOTO: Profimedia
17:10
Jennifer Lopez, cu lenjeria intimă la vedere. A purtat o rochie neagră din dantelă, transparentă
Pescobar (Paul Nicolau) a rămas fără permis și își caută șofer | Foto: Facebook
16:43
Pescobar își caută șofer. Ce salariu oferă Paul Nicolau: „Va fi susținut de mine”
POLITIC
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
16:26
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați azi, după ce patru au primit avize negative ieri
Ultimele știri
Reportaj
17:35
Guvernul Mureșan. Opoziția, lovită de anemie la audierile miniștrilor. „Vara ispitelor! Păsărin!” Singurele certuri din comisii
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Un avion cu pasageri a fost blocat pe pistă de executori pentru o datorie uriașă. Sursă foto: Captură video X.
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Istanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Polițiștii torționari de la Secția 16
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
16:07
Românca dispărută în vacanță în Zakynthos a fost găsită moartă. Silvia Lungu a fost văzută ultima dată pe 12 septembrie
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
16:15
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, a fost arestat în Elveția
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri