Oamenii legii din Botoșani au identificat sâmbătă seara un șofer care a produs un accident, a abandonat mașina, iar peste câteva minute s-a întors pentru a le spune că altcineva se afla la volan. El avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,76 ml/l.
În seara zilei de sâmbătă, un echipaj de jandarmi din Botoșani care se afla în patrulare a fost oprit pe stradă de către o persoană care le-a spus că șoferul unei mașini implicate într-un accident a fugit, abandonând autoturismul, potrivit știri.botoșani.ro.
Martorul a spus că a încercat să-l oprească pe șofer, însă acesta și-a văzut de drum. În scurt timp, șoferul s-a întors totuși și a pretins că altcineva a condus mașina.
"Jandarmii au luat legătura telefonic cu persoana respectivă (n.r.: cea indicată de șofer), dar aceasta le-a relatat faptul că se află în alt județ în acel moment. Șoferul a fost condus la sediul inspectoratului pentru stabilirea identității, după care, la ora 22.00, a fost predat polițiștilor rutieri veniți la locul accidentului în vederea continuării cercetărilor", a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, potrivit Mediafax.
La analize a reieșit faptul că șoferul a fugit de la locul accidentului pentru că se afla sub influența băuturii. El avea o concentrație de 0,76 ml/l alcool pur în aerul exprirat.
FOTO: stiri.botosani.ro