Traficul pe autostrada A26 din Franța a fost blocat în zona localității Ognes, la finalul săptămânii trecute, din cauza comportamentului unui șofer român, informează Știri Diaspora.
La un moment dat, TIR-ul care circula pe sensul Reims-Cambrai a virat pe șosea, blocându-i practic pe ceilalți utilizatori ai drumului.
S-a format un ambuteiaj de peste 10 kilometri, chiar și oamenii legii având dificultăți la a ajunge la locul incidentului.
În momentul în care șoferul român a fost testat de către polițiștii francezi, etilotestul a arătat 3,2 grame de alcool în sânge.
Românul a fost amendat și a primit interdicție de conducere pe teritoriul francez timp de șase luni. Ulterior, șoferul va fi chemat în instanță pentru a-și afla sentința.
FOTO: EPA