Vaccinul MMR este un trivaccin destinat protecţiei împotriva a 3 boli infecţioase: rubeola, rujeola (pojarul) şi oreionul. Numele său vine de la iniţialele numelor celor 3 boli în limba engleză: measles (pojar), mumps (oreion), rubella (rubeola). 

Ceea ce este impresionant la noul studiu este că a fost făcut pe un număr uriaș de subiecți 657,461, cu toții născuți între 1999 și 2010, în Danemarca, și urmăriți, fiecare în parte, până când au împlinit un an, a informat forbes.com

„Nu declanșează autism la copiii sensibili”

Pe toată durata studiului,  6,517 au fost depistați ca având autism, dar studiul a arătat că nu e niciun risc suplimentar pentru copiii care au făcut vaccinul MMR în comparație cu cei care nu l-au făcut.

„Studiul arată clar că vaccinul MMR nu crește riscul de autism, nu declanșează autism la copiii sensibili”, au spus cei care au realizat acest studiu.

Noua cercetare a venit ca o completare la un alt studiu de amploare, publicat în 2002, care a avut „numai” 537.303 de subiecți urmăriți și care a ajuns la aceeași concluzie.

Oamenii de știință au demostrat că nici alte vaccinuri care se fac copiilor în copilărie nu „atrag” autismul.


Cum a murit Andrei Balica, un tânăr româno-moldovean care a plecat în lume, în căutarea unei vieți mai bune. Raportul poliției din Berlin: „O seringă cu urme de heroină, lângă cadavru”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.