Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti, tânărul a plecat singur de acasă, în cursul zilei de luni, cu intenţia de a tăia nişte arbori din pădurea particulară deţinută de o bunică de-a sa, la marginea localităţii Verdeş şi în apropiere de locuinţă, potrivit Mediafax.
La un moment dat, soţia bărbatului nu a mai auzit motoferestrăul cu care acesta plecase să taie arbori, astfel încât a rugat o rudă să se ducă până în pădure să vadă ce s-a întâmplat.
„În momentul în care persoana respectivă a ajuns în pădure, l-a găsit pe bărbatul de 35 de ani în stare de inconştienţă şi cu o creangă groasă de copac peste el. Deocamdată, nu se ştie dacă tânărul a şi căzut din arborele respectiv sau doar a fost lovit de acea creangă”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Diagnosticat de către echipajul medical al ambulanţei deplasată la intervenţie cu „politraumatism prin strivire”, tânărul a fost preluat de un elicopter SMURD de pe un teren viran din apropierea pădurii unde a avut loc incidentul şi apoi transportat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.