Un tânăr din Timișoara riscă să intre la închisoare, după ce a furat un salariu întreg scos mai târziu de un bancomat. Timișoreanul de 26 de ani a luat 2.000 de lei din fanta unui bancomat care a eliberat mai târziu suma respectivă, fără măcar să se uite dacă este vreo chitanță și apoi s-a făcut nevăzut.
Totul se întâmpla în luna noiembrie a anului trecut. Proprietarul banilor a părăsit bancomantul după ce a văzut că ATM-ul nu îi dă banii. Mai târziu, avea să constate însă că bancomatul a gândit mai greu, așa că s-a întors la aparat, dar nu a mai găsit nimic, astfel că a anunțat imediat polițiștii.
Polițiștii Secției 1 Timișoara au găsit hoțul, un bărbat de 26 de ani, care s-a ales, momentan, cu dosar penal.
"În data de 24 aprilie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 1 Timișoara au identificat un tânăr, de 26 de ani, bănuit de furtul unei sume de bani. În fapt, în data de 10 noiembrie 2017, cel în cauză ar fi ridicat 2.000 de lei din fanta unui ATM, situat pe raza municipiului, rezultați dintr-o tranzacție întârziată”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză, precum și pentru recuperarea prejudiciului.