Un tânăr din Scoția și-a petrecut sărbătorile de ianră în spatele gratiilor, după ce a văzut ce i-a cumpărat iubita sa de Crăciun. Cei doi au început să se certe, iar tânărul și-a agresat iubita, care a alertat imediat autoritățile.
Steven Manson, în vârstă de 21 de ani, a început să se certe cu iubita sa după ce a descoperit că aceasta i-a cumpărat un set de deodorante care costau două lire. Incidentul a avut loc la începutul lunii decembrie, notează UNILAD. După ce a văzut cadoul, tânărul a dat un pumn în ușă și a strigat "Asta e tot ce merit?!".
"Era foarte nervos pe mine. Era agitat și sărea de colo-colo. L-a împins", a povestit iubita lui Steven, în fața instanței.
De partea cealaltă, tânărul a spus că și iubita lui l-a provocat. "Am întrebat-o ce altceva mai ia și a țipat la mine că sunt nerecunoscător și că știu că o să mai îmi cumpere ceva. M-am dus să o iau în brațe și m-a împins, iar de acolo totul a degenerat", a povestit tânărul.
El și-a petrecut 30 de zile în arest preventiv, până când un judecător a decis că nu este vinovat de agresiune. El a fost însă vinovat de disturgere, pentru a făcut o gaură în ușă și obligat să plătească 100 de lire.