Un tânăr de 29 de ani din Lelești, comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița Năsăud, s-a autoincendiat în această dimineață dintr-un motiv incredibil. El a fost transportat de urgență la București, după ce s-a ales cu arsuri pe 49% din corp.
O aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a transportat de urgență, în această dimineață, un pacient cu arsuri pe 49% din suprafața corpului. Acesta avea, de asemenea, și arsuri grave ale căilor respiratorii, a anunțat bistriteanul.ro.
Tânărul a ajuns în prima fază la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat cu aeronava la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni" din București."A fost un caz de autoincendiere, tânărul și-a turnat petrol după o ceartă cu tatăl său, apoi și-a dat foc. Prezenta arsuri pe față, torace, membre inferioare, era intubat și ventilat", a declarat Adela Golea, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.