Un tată-erou a fost sfâșiat de un urs polar, după ce a sărit să se bată cu animalul pentru a-și proteja copiii. Canadianul Aaron Gibbons, în vârstă de 31 de ani, vizita Insula Sentry, în estul țării, când un urs polar s-a apropiat de fetițele.
Omul nici nu a stat pe gânduri și a sărit între animal și familia lui, pentru a-și apăra cele două fetițe de un posibil atac. Atunci, el le-a spus micuțelor lui să alegerge și a început să se lupte cu animalul.
Chiar dacă fetițele au scăpat nevătămate, tatăl lor a fost pronunțat mort din cauza rănilor provocate de fiara sălbatică, scrie The Sun.
Unchiul lui, Gordy Kidlapik, l-a auzit cum țipa după ajutor, după ce ursul a încercat să-i atace copiii. ”Fetițele lui Aaron au fugit înapoi la barcă, în timp ce el s-a pus între urs și fetițe. L-am auzit strigând după ajutor. A fost îngrozitor”, a spus bărbatul.
Vărul său, Eric Anoee, a declarat pentru presa canadiană că ”Aaron a murit ca un erou pentru a-și proteja copiii”. De altfel, rudele îl descri pe Aaron drept un tată devotat și un iscusit și neînfricat vânător.
FOTO: EPA