Un bărbat de 41 de ani, din Iaşi, este acuzat că ar fi abuzat de fiica sa minoră, elevă la un cunoscut liceu din oraş, de peste 200 de ori, de fiecare dată punând-o pe aceasta să îi facă sex oral, pentru a evita tragerea la răspundere pentru viol. Individul se află acum după gratii, scrie Ziarul de Iași, şi încearcă să convingă instanţa că actele sexuale ar fi fost consimţite.
Deşi este acuzat că ar fi violat-o pe fiica sa de nu mai puţin de 240 de ori, individul invocă o declaraţie a fetei din timpul procesului în care a susţinut că acuzaţiile depuse împotriva tatălui nu sunt reale.
Judecătorii au considerat până acum că, în ciuda susţinerilor victimei, aceasta fiind şi minoră, probele privind comiterea actelor de viol de către ieşean sunt solide.
Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii cred că faptele s-ar fi petrecut în mod repetat, de aproximativ 12 ori pe lună, în intervalul amintit, bărbatul fiind acuzat că şi-ar fi constrâns fiica minoră, în perioada iulie 2015 – martie 2017, să întreţină raporturi sexuale orale cu el.
Citește și: Un bătrân și-a îmbrățișat pisica, în timp ce îi ardea casa. Imagini emoționante, surprinse în Turcia
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro