Percheziții la Penitenciarul Jilava. Unul dintre fiii lui Sile Cămătaru, acuzat că a coordonat o rețea de traficanți de droguri din închisoare

 24 comentarii
Arhiva foto

Mascații de la Poliţia Capitalei, alături de procurorii DIICOT, au efectuat marți, 24 octombrie, 12 percheziţii în Bucureşti și Ilfov, într-un dosar care vizează, între altele, introducerea de droguri în Penitenciarul Jilava. Liderul grupării care se ocupa cu traficul de stupefiante este Albert Balint, unul dintre fiii lui Sile Cămătaru, potrivit News.ro, care citează surse judiciare.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, percheziţiile au loc într-un dosar vizând săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată şi conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, respectiv trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de trafic de persoane şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor.

Începând cu anul 2022, trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior alte şase persoane, pentru a efectua trafic de droguri de risc şi mare risc, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că este vizat Penitenciarul Jilava, la acesta având loc percheziţiile. Liderul grupării este Albert Balint, zis Albert Cămătaru, unul dintre fiii lui Sile Cămătaru.

Drogurile erau aduse în Penitenciarul Jilava de către aparţinători. Este vorba despre cocaină, heroină şi canabis, precizează aceleași surse.

„Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că, în perioada noiembrie 2022 - iulie 2023, liderul grupului, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a coordonat activităţile membrilor cu privire la procurarea şi introducerea în interiorul penitenciarului a unor cantităţi de droguri de risc şi mare risc (canabis şi cocaină) destinate atât consumului propriu, cât şi comercializării către alte persoane încarcerate”, se arată în comunicatul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

De asemenea, o parte dintre suspecţi ar fi achiziţionat şi cantităţi de droguri de risc şi mare risc (canabis şi heroină) destinate consumului propriu al unor persoane din familie, încarcerate în aceeaşi unitate de penitenciar, mai transmite DGPMB.

Pe de altă parte, arată anchetatorii, pe parcursul investigaţiilor a rezultat faptul că alţi trei suspecţi ar fi implicaţi în trafic de persoane în formă continuată, spălare a banilor în formă continuată, deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată, complicitate la infracţiunea de trafic de persoane şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor.

Astfel, în perioada 2017 - 2023, unul dintre aceştia, ar fi recrutat, prin inducere în eroare (crearea aparenţei unei legături sentimentale), transportat şi adăpostit patru persoane vătămate majore, în vederea exploatării sexuale, prin obligarea (inclusiv prin acte de violenţă), la practicarea prostituţiei, atât în România, cât şi în Italia, Belgia, Franţa , Elveţia, Suedia, Germania, Olanda şi Danemarca.

„Cunoscând situaţia a două dintre persoanele vătămate, al doilea suspect i-ar fi acordat sprijin în transportarea adăpostirea şi supravegherea acestora, precum şi în remiterea sumelor de bani rezultate din exploatarea sexuală, pe care primul suspect le-ar fi folosit la achiziţionarea unor autoturisme de lux, a unui imobil, precum şi a unor cantităţi de droguri destinate consumului propriu”, mai anunţă anchetatorii.

Potrivit acestora, în vederea disimulării sumelor obţinute în acest mod, bunurile au fost înregistrate pe numele celui de al treilea suspect, care cunoştea provenienţa reală.

Cel care a exploatat sexual victimele, prin obligare la practicarea prostituţiei, este Cimpoieru Roberto, potrivit surselor judiciare citate de News.ro.

Audierile se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (24)
  • Avatar comentarii

    ionels 24.10.2023, 13:49

    Pe astia nici inchisoarea nu-i potoleste.

  • Avatar comentarii

    mica 24.10.2023, 13:56

    Ce se naște din pisică șoareci mănâncă.

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 24.10.2023, 14:02

    Așchia nu sare departe de trunchi

  • Avatar comentarii

    N3gry90 24.10.2023, 14:21

    Eh, nu m-as mira deloc sa fie asa

  • Avatar comentarii

    Irinel 24.10.2023, 14:34

    Pai daca si acolo a facut asta ,dar afara ????????

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!