”Am cerut Comisiei juridice să nu tergiversăm lucrurile, dacă este posibil ca astăzi sa fiu audiat şi mâine să se dea votul. Au fost de acord, a fost vot unanim, la ora 16 vin să-mi spun punctul de vedere. Nu am ce dosar să studiez şi nici nu am nevoie de avocat. Vin, îmi spun punctul de vedere”, a spus Ponta, conform Mediafax .
Premierul a spus că până la ora 16 nu face niciun comentariu.
”Nu e bine nici pentru Parlament, nici pentru guvern să tragem de timp. Au fost de acord absolut toţi, a fost unanimitate şi la ora 16 mă prezint aici”, a adăugat Ponta.
Victor Ponta a ţinut discursul în faţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, iar acum se aşteaptă decizia cu privire la cererea DNA de revendicare a imunităţii premierului. Cel mai probabil va fi vorba despre un aviz negativ. Mâine la mora 10.00, deputaţii sunt chemaţi să voteze dacă îl trimit sau nu pe Ponta pe mâinile procurorilor.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, cu 18 voturi împotrivă, 7 pentru şi o abţinere, cererea de încuviinţare a urmăririi penale pentru premierul Victor Ponta.
Șefii PSD au votat acum câteva minute și au anunțat că îl vor susține pe Ponta.