Opt persoane au murit, iar altele au fost date dispărute, după ce au sărit în mare într-un moment de panică, atunci când nava a început să se încline într-o parte, a anunţat cotidianul Il Messaggero.

Luciano Castro, un martor, a declarat pentru agenţia Ansa că spre ora locală 21.30 (22.30, ora României), pasagerii „tocmai luau cina, când lumina s-a stins, s-a auzit o izbitură, iar apoi un zgomot puternic, după care tacâmurile au căzut pe jos”.

Potrivit acestui martor, o femeie însărcinată a început să ţipe, iar copiii să plângă. Când a revenit lumina, comandantul a anunţat o pană la generatorul elecric şi a promis o reparaţie rapidă.

Însă pasagerii şi-au dat seama că nava se înclină pe o parte, după care echipajul a invitat toată lumea să îşi pună vestele de salvare şi să iasă pe punte, în sectorul şalupelor.

Ulterior s-a dat ordinul ca nava să fie părăsită, marcat cu şapte sunete de clopot scurte şi unul lung, potrivit martorului.

Un alt pasager, Mara Parmegiani, o jurnalistă, a descris „scene demne de Titanic”, în care a avut loc o busculadă între persoanele evacuate, ţipete şi plânsete, potrivit Mediafax.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.