Câteva sute de demisii din USR în trei zile, după retragerea lui Cioloș din funcția de președinte. „Nu am avut niciodată așa ceva”

Comentează
Arhiva foto

Libertatea a reușit să pună cap la cap informații de la mai multe surse care arată că în primele trei zile de când Dacian Cioloș și-a dat demisia din funcția de președinte al Uniunii Salvați România, circa 500 de membri au părăsit rândurile partidului. „Câteva sute de oameni care să plece în trei zile nu am avut niciodată”, a declarat pentru Libertatea un membru din Biroul Național.

Demisia de zilele trecute a lui Dacian Cioloș din fruntea USR face valuri în partid. Potrivit surselor ziarului, de pe 7 februarie și până vineri, 11 februarie, circa 500 de membri și-au dat demisia.

„Câteva sute de oameni în trei zile nu am avut niciodată înregistrat. În același timp, mulți dintre ei nu sunt dintre membrii foarte activi: prin adeziunea la partid își arătau mai degrabă susținerea decât implicarea. Este, însă, în mod evident, un fenomen”, a declarat pentru Libertatea un membru din Biroul Național al USR.

Aceeași persoană a explicat că membrii partidului formează „un grup viu”, care reacționează emoțional în anumite momente din viața formațiunii. Spre exemplu, atunci când a fost anunțată intrarea lui Moise Guran în partid, în mai puțin de 24 de ore câteva sute de persoane au completat formularul de adeziune de pe site-ul USR.

Peste 3.100 de noi adeziuni în trei luni

După alegerea lui Dacian Cioloș la șefia partidului, creșterea numărului de adeziuni a accelerat | Foto: Inquam Photos / George Călin

Fenomenul vine în contrapondere cu ce s-a întâmplat în ultimele șase luni. În ciuda scăderii în sondaje a USR față de momentul de vârf - europarlamentarele din 2019 - valul de noi adeziuni în partid a fost constant și în creștere. Mai mult, după ce Dacian Cioloș a câștigat, contrar pronosticurilor, alegerile pentru șefia partidului, acest ritm al adeziunilor a devenit din ce în ce mai accelerat.

În mod concret, Libertatea a aflat că în ultimele trei luni, noiembrie - ianuarie, în USR au fost peste 3.100 de noi adeziuni. Un număr ridicat, cu o frecvență mai mare decât în trecut. Dintre cele peste 3.100 de persoane care au semnat adeziunea în partid, mai bine de 700 nu sunt încă membri activi: fie au solicitările în lucru, fie doar au completat formularul și nu au fost încă contactați de filiala USR pentru finalizarea procedurilor, fie nu au obținut acceptul în Biroul Local.

Comparativ, conform cifrelor furnizate de către USR la solicitarea Libertatea, pe tot parcursul anului 2021 au existat 6.000 de membri noi, care s-au înscris în partid și au finalizat integral toate formalitățile. Numărul integral al adeziunilor a fost mai mare, dar o parte dintre acestea nu au fost finalizate. 

„Se încearcă, în ultima perioadă, să se arate faptul că Dacian nu ar avea atractivitate electorală și că e un lucru bun că a decis să facă un pas în spate. Dar este fals: cei 3.000 de oameni care au intrat în primele trei luni de mandat arată că a contat și prezența lui în fruntea partidului. Sigur, va fi un val de «hate» acum, dar sfârșitul nu e aici”, a spus un membru al partidului, care a făcut un pas în spate împreună cu Dacian Cioloș. 

Cătălin Drulă: „Când am venit în partid, erau 700 de membri. Astăzi sunt zeci de mii”

Surse apropiate echipei care îl susține pe actualul lider al partidului, Cătălin Drulă, au explicat că, de fapt, multe dintre aceste plecări sunt ale membrilor care nu erau activi și a căror prezență în partid era doar o formalitate.

Contactat de către Libertatea, președintele partidului, Cătălin Drulă, a spus că fiecare membru care a intrat în partid, chiar și pentru o scurtă durată de timp, a contribuit la felul în care arată astăzi USR. 

„Un partid ca USR este atipic în România pentru că e viu și are membri reali. USR a crescut permanent și a trecut peste toate momentele mai dificile. Îmi amintesc cum, atunci când am venit eu în partid, erau 700 de membri. Astăzi sunt zeci de mii. Le mulțumesc tuturor celor care investesc un timp cât de mic în USR și în România. Îmi pare rău de fiecare membru care nu mai este cu noi și mă bucur nespus de fiecare adeziune nouă. Mergem înainte și facem opoziție pe bune cu întreaga resursă umană de foarte bună calitate de care dispune USR”, a declarat Cătălin Drulă pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
Un avion General Dynamics F-16AM Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Belgiene. 3 februarie 2024.
07:43
Alertă la granița României în toiul nopții: Avioane F-16 ridicate de urgență, după ce radarele au detectat ținte aeriene lângă Chilia și Periprava
MONDEN
Octav Guran prezintă emisiunea „Adevăr sau legendă” | Foto: Kanal D
07:30
Kanal D deschide porțile către un univers plin de mistere: „Adevăr sau legendă”. Ce se întâmplă pe 24 septembrie 2026
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
08:38
Imagini emoționante cu fetița Alexandrei Stan, în maternitate. Clipe grele în ziua în care a născut. „Medicii au fost nevoiți să ia decizii care mi-au salvat viața”
08:38
Cum a ajuns un român care muncea sezonier în Italia să deschidă la Iași o afacere cu vânzări de peste 40.000 de euro pe lună: „Visam, dar știam că e un vis mare”
08:36
Un șofer român a condus peste 3.200 de kilometri cu mașina pusă sub sechestru, în Italia: „Am mers să cumpăr țigări”
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Grup de ciobani purtând cojoace din blană de oaie și pălării verzi în timpul unei manifestații de protest
06:43
Fermierii protestează marți în Piața Victoriei. Oierii și-au luat provizii și spun că sunt pregătiți să rămână mai multe zile în București: „Ne-a ajuns cuţitul la os”
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni