Vaccin din lotul AstraZeneca suspendat în Italia, administrat unor locuitori din județul Suceava și din Timișoara. „Mă simt bine, nu am nicio emoție pentru rapel”

Comentează
VIDEO Vaccinare suspendată parțial sau total cu AstraZeneca în 9 țări europene. Reacția lui Valeriu Gheorghiță: „România nu a primit doze din acel lot”

Italia a decis joi să suspende vaccinarea parțială cu serul AstraZeneca, după două decese înregistrate în Sicilia. Este vorba de doze din lotul cu seria ABV2856. Nu există, au precizat autoritățile italiene, nicio legătură confirmată între vaccin și decese, însă vaccinarea a fost oprită din precauție. O parte dintre aceste doze au ajuns în România, unde mai multe persoane au fost vaccinate cu acest ser. Una dintre persoane, din Suceava, contactată de Libertatea, susține că se simte bine după vaccin. O alta, din Timișoara, spune că a avut o stare febrilă după inoculare. În buletinul de știri de la ora 19.00, și PRO TV a susținut că lotul a fost folosit în România, că autoritățile de la București au aflat și că s-au întâlnit joi seară pentru o decizie.

Mai multe țări europene au oprit temporar administrarea vaccinului Astra Zeneca. Cele mai multe pe un lot, ABV5300, care nu a fost administrat în România, a declarat Valeriu Gheorghiță. Austria, Danemarca, Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg și-au oprit vaccinarea după efecte secundare apărute celor administrați cu lotul ABV5300.

La rândul ei, Italia a oprit temporar vaccinarea după ce doi oameni vaccinați cu lotul ABV2856 au murit, fără să existe însă nicio legătură confirmată între vaccinare și decese.

De altfel, specialiști citați de presa internațională au spus că e foarte puțin probabil ca efectele secundare să aibă legătură cu un lot sau altul, numai că țările își iau măsuri de precauție.

Libertatea a intrat în posesia a trei adeverințe de vaccinare în care apare lotul oprit de italieni - cel cu seria ABV2856, cu care au fost vaccinați locuitori din Suceava și din Timișoara. La toate firmele care au produs vaccinul anti-Covid, trasabilitatea nu este pe fiolă, ci pe lot.

„Am avut puțină febră a doua zi, atât. Nu am nicio emoție pentru rapel”

Una dintre persoanele vaccinate cu acest ser, din Suceava, a declarat pentru Libertatea că a primit serul pe 20 februarie și că se simte foarte bine.

Adeverința de vaccinare din Suceava, cu vaccinul AstraZeneca din locul ABV2856

„Am auzit știrea despre problemele cu vaccinul și am decis să verific adeverința eliberată și am constatat că am fost vaccinată cu o doză din lotul care a ajuns și în Italia. M-am vaccinat la un centru din Suceava pe 20 februarie și sunt programată pentru rapel pe 17 aprilie. În ziua vaccinării nu am avut nicio problemă, a doua zi, o mică stare neplăcută și o febră mică de 37,5. Fetița mea s-a vaccinat și ea în aceeași zi, și ea a avut aceeași stare. Am dat mai mult vina pe vreme. Nu am emoții, abia aștept și rapelul”, a declarat aceasta.

Și la Timișoara au ajuns doze din lotul ABV2856.

Robert, 43 de ani, s-a imunizat la jumătatea lunii februarie, într-un centru de vaccinare din Timișoara. Povestește că s-a simțit rău la 12 ore de la vaccinare.

Adeverința de vaccinare a lui Robert, din Timișoara

„M-am vaccinat în 16 februarie, iar la 12 ore după injectare am avut o stare febrilă acută, migrenă și o stare de slăbiciune. Am luat abia a doua zi un paracetamol, mi-a trecut în proporție de 80%, apoi am luat a doua pastilă și mi-a trecut de tot. Ar trebui să fac rapelul în 13 aprilie, sper că nu o să fie același lot”, ne-a declarat Robert, din Timișoara.

Un alt bărbat din Timișoara, tot de 43 de ani, s-a vaccinat pe 22 februarie, la Centrul Isho din Timișoara.

Ne-a declarat că nu a avut reacții adverse majore, ci doar frisoane pe timpul primei nopți și o stare ușoară de amețeală dimineața, după vaccin.

Libertatea a încercat să ia legătura cu șeful campaniei de vaccinare din România, colonelul Valeriu Gheorghiță, dar acesta nu a răspuns atunci când a fost întrebat de această situație.

PRO TV, care la buletinul principal de știri de la ora 19 a difuzat la rându-i știrea prezenței în România a lotului oprit în Italia, susține că la această oră, joi seara, „oficialii din sănătate discută dacă și în România va fi luată aceeași măsură”, cea de oprire a vaccinării cu lotul Astra Zeneca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
Toto Dumitrescu  este dus la poliție
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
MONDEN
Adela Popescu joacă in serialul Fără Urmă
12:16
Ce serial românesc a programat Pro TV la aceeași oră cu Asia Express
Mihai Bendeac și Carmen Tănase | Foto: colaj Libertatea
11:20
Mihai Bendeac, un nou mesaj în scandalul cu actrița Carmen Tănase: „A luat toată lumea foc”
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
12:32
Un mire n-a mai ajuns la propria nuntă, a murit în drum spre biserică, într-o mașină condusă de cavalerul de onoare, pe o șosea din Belgia
12:24
Ce salariu ar avea Nadia Comăneci la PRO TV. A înlocuit-o pe Carmen Tănase în juriul de la „Românii au talent”
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
12:19
Invenția SF finanțată de NASA: cum au transformat cercetătorii sticlele din plastic în biscuiți comestibili
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Aeroportul Internațional Incheon, Coreea de Sud
10:50
Coreea de Sud pariază pe jocurile video pentru a-și promova turismul. Peisajele dintr-un viitor joc vor fi reconstruite după locații reale
Peisaj urban și fațada unei biserici, Matera, Basilicata, Italia
09:45
Orașul european vechi de 9.000 de ani pe care trebuie să-l vizitezi în octombrie. Are temperaturi de 27°C și peisaje desprinse din basme
O femeie asiatică tânără cu un telefon în mână, pe o stradă din Hong Kong, în timp ce face o fotografie în fața unei clădiri înalte
09:40
Tinerii singuri din Asia plătesc pentru prieteni falși, amici de cafea sau petreceri karaoke doar pentru ei
Broșură informativă despre Sistemul european de intrare-ieșire (EES) la aeroportul din Budapesta
09:20
UE renunță pentru moment la sistemul intrare-ieșire în 9 țări, după ce a creat haos în aeroporturi
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare