Văduva victimei lui Carmen Bejan: "L-am rugat pe Dumnezeu să îi mai dea o pedeapsă"

Comentează
Arhiva foto

“Eu nu am blestemat-o, a blestemat-o Dumnezeu. Când a primit pedeapsa, eu l-am rugat pe Dumnezeu: Te rog frumos, Doamne, mai dă-i o pedeapsă criminalei care l-a tăiat pe soțul meu. Și i-a mai dat Dumnezeu o pedeapsă. Eu nu mă bucur, dar sunt mulțumită că El m-a ascultat cu pedeapsa pe care a primit-o. Asta e mai mare decât cea de 20 de ani: să nască în pușcărie și să îi moară copilul”, a spus Lucreția.
“Ce căuta ea să facă un copil în pușcărie? Trebuia să își ispășească pedeapsa cu smerenie”, a conchis aceasta.
Lucreția îl avertizeazăși pe Sergiu Florea, complicele lui Carmen Bejan: “Și el va plăti. Dumnezeu nu mă uită”.
În schimb, soţul lui Carmen Bejan şi tatăl copilului ei, Claudiu Şatran (foto mic), trece prin momente grele. El este extrem de revoltat şi spune că vinovaţi de ce i s-a întâmplat studentei criminale şi copilului lor sunt cei din sistemul penitenciar şi medicii care nu i-au descoperit fetiţei malformaţiile de care suferea: “Medicii de la Rahova mi-au spus cu o seară înainte că totul e în regulă, că sarcina e bine. Mi-au zis chiar că e rău copilul, ca mine, că dă din picioare. Când colo, copilul era mort, nu avea mâini și nici picioare”.
Surse medicale ne-au declarat că e posibil ca studenta să fi știut despre problemele sarcinii, dar ea să fi dorit să ascundă acest aspect. Claudiu Şatran susţine însă că această variantă este neadevărată. “Dacă avea probleme cu sarcina îmi spunea. La fiecare ecograf i s-a spus că e ok”, a afirmat bărbatul.
Va primi consiliere psihologică




Carmen Bejan (foto), studenta criminală din Timişoara care era însărcinată cu iubitul ei pe care l-a cunoscut în spatele gratiilor, a fost adusă marţi de la Penitenciarul Rahova la Spitalul Universitar din Bucureşti, ca să nască. Bebeluşul tinerei, născut fără membre, a murit însă din cauza unor malformaţii, aşa cum au zis medicii. Cât a stat în puşcărie, tânăra a fost supusă unui număr de opt ecografii, spun reprezentanţii penitenciarului. Acum, starea de sănătate a studentei este bună, dar va avea nevoie de consiliere psihologică.
Condamnată pentru o crimă oribilă
Carmen Bejan a fost condamnată la 20 de ani închisoare după ce aceasta, împreună cu iubitul ei de atunci, Sergiu Raul Florea, au ucis şi au tranşat un om, în august 2009. Trifu Schroth (65 de ani) a plătit cu viaţa pentru că refuzase să-i achite tinerei o partidă de sex oral. Pe actualul ei soţ, Claudiu Şatran, Carmen l-a cunoscut în timpul detenţiei. Bărbatul a fost eliberat recent şi a revenit în penitenciar ca să facă cununia cu studenta criminală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
MONDEN
Natalie Portman | Foto: Getty Images
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
Andreea Esca
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală