Val de aer polar în România, temperaturi cu 10 grade Celsius mai mici decât normalul perioadei. Coduri galbene de ninsori viscolite și ploi | Hartă

 1 comentariu
Primii fulgi de zăpadă în Capitală

Vremea s-a răcit în toată țara, iar temperaturile au ajuns și cu 10 grade Celsius mai mici decât ar fi normal la această dată, spun meteorologii, care anunță că e posibil să ningă și la București, potrivit Digi 24.

Update 10.20 - ANM a extins, duminică, codul galben de ninsori viscolite, a prelungit informarea de vreme rea și a emis un alt cod galben de ploi abundente, în mai multe județe, inclusiv București. De asemenea, mai este în vigoare un cod de vânt.

ANM a extins, duminică, informarea meteo de vreme rea și ploi, aceasta fiind valabilă în perioada 10 noiembrie, ora 10.00 - 12 noiembrie, ora 10.00.

„În intervalul menționat, în sudul, sud-estul și local în centrul țării va ploua, dar pe arii în general restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În Carpații Orientali și Meridionali, vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1.000 m va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Se vor acumula cantități de 10… 20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Duminică (10 noiembrie) vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40… 50 km/h”, informează ANM.

Cod galben de ploi abundente, în șapte județe

Meteorologii au mai emis duminică un cod galben de vânt, valabil până pe 11 noiembrie, ora 10.00, iar zonele afectate vor fi Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei.

În Dobrogea, în sudul Moldovei și în cea mai mare parte Munteniei, local și temporar vântul va avea viteze la rafală de 50… 65 km/h.

De asemenea, este în vigoare și un cod galben de ploi abundente, în intervalul 10 noiembrie, ora 10.00 - 10 noiembrie, ora 23.00.

„În intervalul menționat, în județele Constanța, Călărași, Ialomița, Ilfov, municipiul București, precum și în zona joasă de relief a județelor Dâmbovița și Prahova va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 20…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Codul galben de ninsori viscolite, extins cu încă două județe

Codul galben de ninsori viscolite a fost extins pentru încă două județe, mai informează ANM.

„10 noiembrie, ora 10.00 - 11 noiembrie, ora 10.00, fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ și viscolite. În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea, mai ales la altitudini de peste 1.000 m, temporar ninsorile vor fi intense și viscolite (viteze ale vântului de 40… 55 km/h) și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10… 20 cm”, se mai arată în textul avertizării meteo.

La Sinaia a nins, și în oraș, și la cota 2000, potrivit informațiilor de pe pagina de Facebook Gondola Sinaia.

----

Știrea inițială

Pentru mai multe zone din țară, meteorologii au emis de sâmbătă un cod galben de vânt, însoțit de ploi, valabil până luni.

De asemenea, un cod galben de ninsori viscolite, în zonele montane din cinci județe, este în vigoare tot până luni, iar stratul de zăpadă poate ajunge până la 20 de centimetri, spune ANM.

„Vremea s-a răcit semnificativ pe parcursul zilei de ieri, în regiunile extracarpatice, comparativ cu zilele anterioare. Vorbim de o răcire local semnificativă, cu chiar 7... 10 grade Celsius mai coborâte valorile de temperatură, decât cele înregistrate în zilele anterioare. Sunt temperaturi mai mici decât cele normale perioadei, în special în partea de sud-est, de sud și de est a teritoriului, în timp ce în restul țării s-au înregistrat valori de temperatură în jurul celor normale”, a declarat meteorologul ANM, Oana Catrina.

Cod galben de ninsori viscolite, începând de duminică

Pentru duminică, meteorologii prognozează ploi în sud și sud-est, dar și ninsoare și lapoviță, mai ales în zonele de munte.

„Concret, ne așteptăm astăzi la precipitații în partea de sud și de sud-est a teritoriului. (…) Pe alocuri, trecător, își fac apariția și precipitațiile sub formă de ninsoare și lapoviță și în zonele mai joase de relief, în special în zona subcarpatică a Olteniei, a Munteniei, a Moldovei, dar și la altitudini ceva mai joase”, a precizat meteorologul.

De astăzi, intră în vigoare codul galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite, valabil până pe 11 noiembrie, ora 6.00, în zone din cinci județe.

„În intervalul menţionat, în zona de munte a judeţelor Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna, mai ales la altitudini de peste 1.000 m, temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de 40-55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10-20 cm”, arată prognoza ANM.

Prognoza meteo pentru București

Meteorologii spun că este posibil ca și la București să ningă.

„În zona municipiului București, vom avea parte în perioada imediat următoare de ploi, dar nu este exclus, ca mâine dimineață și poimâine dimineață, în Capitală să fie și precipitații slabe sub formă de lapoviță sau chiar ninsoare”, a continuat aceasta.

Prognoza meteo pentru București, 10.11.2024 ora 12.00 - 11.11.2024 ora 08.00

Vremea va fi rece. Cerul va fi noros și temporar va ploua (se vor acumula cantități de apă de 15… 20 l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare (viteze la rafală de 40… 50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6… 7 grade Celsius, iar cea minimă, de 3…4 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru București, 11.11.2024 ora 8.00 - 12.11.2024 ora 10.00

Vremea se va menține rece. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, iar spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 1… 3 grade Celsius.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Irinel 10.11.2024, 17:44

    Gata.... vine iarna.........

ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!