Printre cei 7 membri ai echipajului avionului care a aterizat forţat luni după-amiază, în judeţul Cluj, se afla şi Valentin Calu, despre care presa a scris că ar fi fost iubitul prezentatoarei Alessandra Stoicescu.Avionul, de tip ușor, aparținea Academiei Superioare de Aviaţie și se îndrepta către Oradea, unde urma să aibă loc o prelevare de organe. Victor Zota, președintele Agenției de Transplant, a precizat ulterior la Digi24 că la bord se aflau șapte persoane și toate sunt în viață, conform Digi 24.
Aparatul de zbor avea la bord 7 persoane şi transporta personal medical. Acesta efectua o cursă Bucureşti-Oradea, iar pilot era cunoscutul Adrian Iovan.