VÂNĂTORII DE MITĂ. Cum operau polițiștii din Huși prinși luând șpagă de peste 130 de ori. „Când șoferii nu aveau bani cash, agenții îi conduceau la bancomate”. Unii acționau și în timpul liber

 54 comentarii
Arhiva foto

Șase polițiști din municipiul Huși au fost arestați miercuri pentru fapte de corupție, iar alți doi au fost plasați în arest la domiciliu, respectiv sub control judiciar. Modul de operare al polițiștilor i-a surprins până și pe anchetatori: foloseau șoferi-capcană în trafic. „Au profitat de zona geografică, Hușiul aflându-se aproape de frontiera cu Republica Moldova, și efectiv ieșeau la vânătoare de șoferi”, spun surse din anchetă.

  •  73.200 de lei, 10.750 de euro, 425 de dolari și 60 de lire sterline sunt sumele găsite de ofițerii anticorupție la polițiștii din Huși puși sub acuzare, a declarat, pentru Libertatea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Ingrid Botezatu
  • Luare de mită, constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu și delapidare sunt acuzațiile aduse polițiștilor din Huși
  • Deși erau dotați cu body-cam, agenții nu le foloseau niciodată la intervențiile unde ținteau șoferii de la care cereau mită
  • Polițiștii ieșeau chiar și în timpul liber la amendat șoferi

Timp de șase luni, ofițerii anticorupție din Vaslui au monitorizat activitatea polițiștilor din Huși care desfășurau activități pe linie rutieră. Ancheta, declanșată în urma unui apel la call-centerul anticorupție, a scos la iveală o schemă pe care polițiștii hușeni au pus-o la punct pentru a lua mită de la șoferi.

„Au acționat ca un grup infracțional organizat. Au profitat de zona geografică, Hușiul aflându-se aproape de frontiera cu Republica Moldova, și efectiv ieșeau la vânătoare de șoferi”, spun surse din anchetă.

Toți cei opt polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși își desfășurau activitatea în cadrul Biroului de Ordine Publică. Profitând de faptul că aveau atribuții și pe linie rutieră, agenții de ordine publică ieșeau pe șosele mimând că desfășoară activități pentru siguranța traficului rutier.

Șoferi-capcană

În realitate, intervențiile lor erau pur formale, urmărind doar să câștige bani de la șoferii care tranzitau zona, arată datele din anchetă. Iar pentru a-și asigura câștigurile ilicite, agenții au pus la cale un plan cu care au mers la sigur: au apelat la doi apropiați, pe care îi foloseau ca șoferi-capcană pe șosele.

Complicii polițiștilor, spun anchetatorii, erau învățați să circule pe șosea cu viteză foarte mică, determinându-i pe ceilalți participanți la trafic să greșească. Întreaga scenă se desfășura în fața polițiștilor care interveneau imediat. De cele mai multe ori, abaterile surprinse vizau suspendarea permisului de conducere. Polițiștii le sugerau șoferilor că pot închide ochii în schimbul unor sume de bani. Mita varia în funcție de abaterea comisă: între 100 și 1.500 de lei.

Surse din anchetă au declarat, pentru Libertatea, că au fost cazuri în care polițiștii acționau inclusiv în timpul lor liber. „Pur și simplu îmbrăcau uniforma și ieșeau în trafic, acționând în afara dispozițiilor legale”, spun anchetatorii. De asemenea, au fost înregistrate situații în care șoferii cărora li se cerea mita nu aveau bani asupra lor, însă polițiștii le sugerau soluția: să scoată de la bancomat.

„Când șoferii nu aveau bani cash, agenții îi conduceau la bancomate pentru a scoate suma cerută cu titlu de mită”, arată anchetatorii.

Campionii mitei, potrivit procurorilor

În perioada monitorizată de ofițerii anticorupție, cei 8 polițiști au fost surprinși luând mită de peste 130 de ori. Cele mai multe fapte au fost reținute la trei dintre agenți: Florin Roman - 45 de fapte, Andrei Kuniak - 32 de fapte și Dumitru Huțuțui - 24 de fapte.

Cum a fost posibil ca aproape întregul colectiv de polițiști de la Biroul de Ordine Publică al Poliției Huși să se transforme în veritabili vânători de mită pe șosele și nimeni din instituție să nu observe? Este întrebarea al cărei răspuns vine chiar din interiorul instituției.

Poliția Huși a fost marcată în ultimii ani de mai multe conflicte interne între șefii instituției care, între timp, s-au pensionat. La rândul său, șeful Biroului de Ordine Publică a invocat probleme de sănătate și o perioadă îndelungată s-a aflat în concediu medical. La începutul acestui an, Corpul de control al ministrului de interne a fost trimis la Poliția Huși pentru verificări.

„Nu toți suntem șpăgari”

Libertatea a vorbit cu un polițist din cadrul Poliției Huși, care, sub protecția anonimatului, a vorbit despre problemele din interior. Acesta a povestit că la nivelul instituției existau tensiuni de mulți ani, polițiștii fiind împărțiți în mai multe tabere. Se zvonise că sunt polițiști a căror principală preocupare era „să facă bani”. Nimeni însă nu s-a gândit că lucrurile sunt într-atât de grave. În opinia sa, modul în care acționau polițiștii puși sub acuzare, descris de anchetatorii care instrumentează acest caz, este incalificabil.

Deși, potrivit dispozițiilor interne, atunci când au intervenții, polițiștii sunt obligați să folosească body-cam-urile din dotare, niciunul dintre cei opt polițiști nu le-a folosit în perioada în care au fost monitorizați.

„Este rușinos ceea ce s-a întâmplat, dar, sincer vă spun, și eu, și alți colegi, pentru că nu toți polițiștii din Huși sunt niște șpăgari, ne bucurăm că organele de anchetă și-au făcut treaba. O curățenie în instituție era absolut necesară, chiar dacă nu sunt mulți care o agreează. Nu poți să te numești polițist când tu acționezi precum un tâlhar la drumul mare. Este inacceptabil asemenea comportament”, este de părere polițistul.

Un polițist de Frontieră se dădea de la Rutieră ca să ia și el mită

După punerea sub acuzare a celor opt agenți, la Biroul de Ordine Publică din Huși au mai rămas să lucreze patru agenți. Pentru a asigura desfășurarea activității, pentru moment, în sprijinul lor au fost trimiși colegi de la alte structuri ale poliției.

Pe lângă cei opt polițiști de ordine publică, au fost puși sub acuzare și doi dintre complicii pe care aceștia îi foloseau drept capcane pentru șoferii din trafic, dar și un polițist de frontieră care, la rândul său, ieșea în trafic erijându-se în polițist rutier pentru a lua mită de la șoferii surprinși încălcând legislația rutieră, susțin procurorii.

Libertatea a solicitat un punct de vedere avocatului polițistului în sarcina căruia s-au reținut cele mai multe fapte, însă acesta a precizat că, pentru moment, „nu comentează în niciun fel”, subliniind că nici măcar nu a avut timp să vadă în totalitate dosarul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (54)
  • Avatar comentarii

    Gabryella 05.12.2023, 09:14

    E strigător la cer!!!!Mai primeau și salarii și știm bine ca nu sunt mici !!!

  • Avatar comentarii

    Nad4 05.12.2023, 09:20

    De ce oare nu ne încadrăm cu cât avem..mereu și mai mult!!??

  • Avatar comentarii

    Liviu015 05.12.2023, 09:28

    Aceste practici nu vor disparea niciodata.

  • Avatar comentarii

    durban22 05.12.2023, 09:35

    Toata POLITIA ROMANA ESTE LA PAMANT IN PRIVINTA MITEI SI A SPAGEI !!Ar trebui restructurata de la cap la coada ca sa avem si noi ceva sanatos in acest organism platit din banii poporului roman !!.

  • Avatar comentarii

    Alamar13 05.12.2023, 09:55

    Paznici in uniforme.Romania nu are politie.

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!