Vasile Bănescu pune atacul elevului asupra profesoarei pe seama „progresismului” care „mângâie pe creștet prostia, agresivitatea și depravarea precoce”

 2 comentarii

Incidentul de miercuri, 5 aprilie, de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București, unde o profesoară a fost înjunghiată în timpul orelor de un elev de 16 ani, a fost comentat de purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

Profesoara a fost atacată de un elev „căruia nu i-a venit să creadă că aceasta are tupeul să dea clasei un test neanunțat, neprofețit de nimeni”, a scris Bănescu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

„Când totuși s-a dezmeticit din neîncrederea inițial paralizantă, elevul a luat simultan cuțitul și promptă atitudine. Lucrurile ajunseseră mult prea departe și deveniseră intolerabile pentru cineva cu atâtea drepturi și nicio responsabilitate", a completat purtătorul de cuvânt al BOR.

Apoi, Vasile Bănescu spune că „progresismul ideologic care nu are nicio legătură cu progresul real în vreun domeniu, progresismul anticreștin care aruncă în aer valorile fondatoare ale paradigmei educației fertile intelectual și moral, progresism care mângâie pe creștet lenea, prostia, incultura, indisciplina, depravarea precoce, permisivitatea totală și care promovează intens dizolvarea autorității de orice tip, progresism atât de larg și adânc prizat de (i)responsabilii din fruntea «Învățământului» recent, poate conduce inclusiv la crimă. Nu și la pedeapsă".

„Ulterior, crima sau tentativa ei eșuată va fi totdeauna scuzată de nuanțele nesfârșite ale unui context mereu favorabil agresorului", adaugă Bănescu, care întreabă: „Imperativul amoral al progresismului?".

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române concluzionează: „Să fim toleranți, să fim incluzivi! Cu tot și cu toate, oricât de toxic s-ar dovedi acest lucru pentru organismul societății, pentru fiecare în parte. Nu contează. Planetei să-i fie bine!".

Adolescentul de 16 ani care şi-a înjunghiat în gât profesoara a fost audiat miercuri, apoi a fost reţinut pentru 24 de ore.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    dabaca2020 06.04.2023, 14:07

    Adica ?? Ce vrei sa spui cu astea ? -Dar ,daca urmam indicatiile voastre de Ev Mediu ,, va fi maibine ? --Ca si atunci oamneii se taiaiu ,in sabii si cutite ? Mai gandeste cineva normal ,pe Lumea asta ? Cred ca este un caz izolat ,care nu merita mare zarva !

  • Avatar comentarii

    daniel098 07.04.2023, 11:57

    pe asta cine l-a intrebat de sanatate? de unde si pana unde isi permite biserica sa isi dea cu parerea? ar trebui sa isi vada de treaba lor si de vanzarea de lumanari

ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andra si Eva
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, alături de Selly, după filmările pentru „Fugiți de acasă” | sursa foto: Facebook
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
11:46
Chinezii se bat pe un SUV lansat de Xiaomi. Gama Sky Nomad are 70.000 de comenzi
11:41
În 2000, un profesor american i-a dat 5.000 de dolari unei femei care planta copaci în deșert. După 26 de ani, a găsit o pădure cu 50.000 de arbori, unii înalți de peste 9 metri: „Mi-am ținut promisiunea”
11:40
Maradona ar fi fost ucis. Procurorii cer 12 ani de închisoare pentru neurochirurgul Leopoldo Luque
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop Urania pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...