Vasile Dîncu, de la Bruxelles, despre faptul că premierul Ciucă îl așteaptă să dea explicații: „Sigur că vom avea discuții”

Comentează
Arhiva foto

Aflat la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO de la Bruxelles, ministrul PSD al apărării, Vasile Dîncu, a comentat succint faptul că premierul Nicolae Ciucă îl aşteaptă să revină în ţară pentru a lămuri lucrurile, după ce ministrul a spus că este nevoie de negocieri cu Rusia pentru ca războiul din Ucraina să ia sfârșit.

„Nu înţeleg deloc de ce această montură s-a făcut la Bucureşti şi a fost pusă în această cheie încât preşedintele, premierul au răspuns. Sigur că vom avea discuţii”, a afirmat demnitarul, vineri, 14 octombrie, potrivit news.ro.

„Cu siguranţă că o să discutăm lămuritor asupra acestei teme, dar cred că este o idee care mi se pare normală, este o idee pe care o auzi în fiecare zi dacă citeşti revista presei, ca să spun aşa”, a adăugat el, cu referire la afirmațiile președintelui Iohannis, cel care l-a trimis „să citească mai frecvent revista presei” ca să afle poziția oficială a României despre negocierile de pace.

Vasile Dîncu a mai adăugat că, în acest moment, nu i-a „cerut nimeni demisia”.

De unde a plecat scandalul

Vasile Dîncu a declarat pe 8 octombrie, la Prima TV, că negocierile reprezintă singura şansă pentru încheierea războiului din Ucraina. „Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi mai ales sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia”, a spus ministrul PSD.

Pe 11 octombrie, președintele Klaus Iohannis a criticat aceste declarații și l-a trimis pe Vasile Dîncu „să citească mai frecvent revista presei”, ca să afle poziția oficială a României despre negocierile de pace.

O zi mai târziu, și președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a atras atenția ministrului apărării pentru afirmațiile făcute. „Categoric a greșit”, a spus Ciolacu, cel care a precizat însă că pentru o remaniere este nevoie de argumente solide.

Pe 13 octombrie, întrebat dacă îl va da afară pe Vasile Dîncu din Guvern, premierul Nicolae Ciucă a răspuns că „îl aștept să revină în țară” și că va avea „o discuție cât se poate de deschisă” pentru declarațiile făcute, care „nu sunt opinia Guvernului”. În aceeași seară, Vasile Dîncu a spus la TVR Info că încă nu i s-a cerut demisia și a acuzat „o montură USR-istă”. Întrebat dacă crede că îi va cere cineva demisia, a închis telefonul.

Libertatea a scris joi, 13 octombrie, citând surse din PSD, că „este o chestiune de zile” până ce Vasile Dîncu va fi schimbat din Guvern.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
MONDEN
Prezentatorul TV Mihai Ghiță | Foto: Kanal D
08:45
Cum a ajuns Mihai Ghiță prezentator TV: „A fost lecția vieții mele”
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
10:00
Ce se întâmplă cu emisiunea „România, te iubesc”: „Noi încă sperăm”. Anunțul făcut de PRO TV
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD – AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
09:41
Prime record de până la 68 de salarii pentru peste 60.000 de angajați. Unii primesc până la 107.000 de dolari, în Taiwan
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Doctorul și pacientul stând și discutând ceva unul lângă celălalt la biroul alb din clinică
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate