Peste 150 de invitaţi – vedete, reprezentanţi ai companiilor, organizaţii şi donatori inviduali au participat aseară la eveniment, susţinând cu entuziasm cauza Asociaţiei Învingem Autismul.
Fiecare moment al evenimentului a fost prezentat de către Mădălin Ionescu şi Cristina Şişcanu Ionescu, iar Mihai Ghiţă, vedetă Kanal D, a moderat licitaţia. Antonia, Cristina Vasiu, Trupa Taxi, Trupa Bandidos şi şcoala de tango argentinian TangoTangent au completat programul serii prin momente artistice de excepţie. Totodată, Daria, fetiţă diagnosticată cu autism, în vârstă de 7 ani, a încântat sala cu melodia „Beautiful”. Pentru Daria s-au strâns în cadrul serii 5.100 lei de la 23 de invitați. Aceştia sunt astfel donatorii „Bursei Daria” cu ajutorul căreia va fi sprijinită viitoarea carieră muzicală a fetiței, beneficiară a Centrului Multidisciplinar de Intervenție pentru Autism al Asociaţiei Învingem Autismul.

Au licitat pentru obiecte

Licitaţia a reuşit să adune suma de 30.000 lei, participanţii licitând pentru obiecte cu valoare personală sau artistică şi servicii donate de susţinătorii cauzei autismului: Casa Regală, Primul Ministru al Marii Britanii, Andreea Marin (tablou realizat de artistul Codrin Mircea), Cătălin Botezatu, vedete ale Kanal D, Nuami Dinescu, Manuela Hărăbor şi școala de tango argentinian TangoTangent, artista Roxana Ene, agenția de turism Edelweiss Travel și Austrian Airlines, Rafael and Sons, Leonard Iozefini, Andrei Pungovschi, Chris Simion, Sole Restaurant, Vali Porcișteanu Driving School. Aceștia sunt doar o parte dinre cei care au inteles provocările cu care se confruntă copiii şi tinerii cu autism şi familiile acestora.
 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI