Viața sub ocupație rusească. Mișcarea de rezistență „Mavka cea malefică” și cum luptă ucrainencele împotriva invadatorilor: „Uneori adăugăm laxative în alcool”

Comentează
O femeie se plimbă printre ruinele unei piețe dintr-un oraș ucrainean ocupat de soldații ruși. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia

O cincime din teritoriul Ucrainei se află în prezent sub ocupație rusească, iar pentru ucrainenii aflați sub ocupație pare puțin probabil ca un eventual acord de încetare a focului să schimbe acest lucru, relatează BBC.

Trei ucraineni din diferite orașe aflate sub controlul Rusiei au vorbit pentru BBC despre presiunile cu care se confruntă din partea autorităților de ocupație - de la obligația de a accepta pașaportul rusesc până la faptul că sunt puși în pericol pentru cel mai mic act de rezistență. BBC le-a schimbat numele reale, numindu-i, din motive de siguranță, Mavka, Pavlo și Irîna.

Potențialele pericole sunt aceleași, fie în Mariupol, fie în Melitopol, orașe cucerite de Rusia în primăvara anului 2022, sau în Crimeea, peninsula de la Marea Neagră anexată în martie 2014.

Rusificare și militarizare

Mavka a decis să rămână în Melitopol atunci când rușii i-au invadat orașul pe 25 februarie 2022. I s-a părut „nedrept ca cineva să vină pur și simplu și să-i ia casa”.

În ultimele luni, ea a observat o intensificare nu doar a politicii stricte de „rusificare” a orașului, ci și a militarizării tuturor sferelor vieții, inclusiv a școlilor.

Mavka a transmis către BBC fotografii cu panouri publicitare care promovează recrutarea obligatorie în rândul tinerilor locali. De asemenea, ea a arătat o fotografie cu un caiet școlar inscripționat cu un portret al liderului de la Kremlin Vladimir Putin, precum și imagini și videoclipuri cu elevi - băieți și fete - obligați să poarte uniforme militare rusești în loc de uniforme școlare.

Izolați și obligați să-și ia cetățenia rusă

Pavlo locuiește în Mariupol, un oraș situat pe țărmul Mării Azov. El spune că se simte „izolat” de lumea exterioară.

Acest port-cheie și un centru al industriei siderurgice ucrainene a fost capturat de Rusia după un asediu și bombardamente devastatoare care au durat aproape trei luni.

Deținerea cetățeniei ruse este acum obligatorie pentru angajare, studii sau primiri de îngrijiri medicale, precizează Pavlo.

„Dacă copilul cuiva, de exemplu, refuză să cânte imnul rusesc la școală dimineața, FSB (serviciul de securitate al Rusiei - n.r.) îi va vizita pe părinți, îi va «mustra», iar din acel moment «se poate întâmpla orice»”, explică el.

Pavlo a fost grav rănit în timpul asediului, fiind străpuns de șapte gloanțe, dintre care unul în cap. Când a supraviețuit în mod miraculos, și-a dat seama că nu poate pleca din cauza rudelor sale în vârstă.

Prețuri mari și șomaj în creștere

„Majoritatea celor care au rămas în Mariupol sau s-au întors au făcut-o pentru a-și ajuta părinții în vârstă sau bunicii bolnavi, sau din cauza apartamentului”, spune el într-o discuție purtată la telefon după miezul nopții, ca să nu audă nimeni.

Cea mai mare problemă din Mariupol, continuă el, este păstrarea casei sau obținerea unei despăgubiri pentru cea veche, deoarece majoritatea locuințelor bombardate de Rusia au fost demolate, iar costul vieții și șomajul au crescut brusc.

„Aș spune că 95% din toate conversațiile din oraș sunt despre proprietăți imobiliare: cum să le păstrezi, să le recuperezi sau să le vinzi. Oamenii vorbesc despre asta la coada pentru pâine, în drum spre farmacie, la piață, peste tot”, subliniază el.

Exprimarea identății ucrainene este considerată un act extremist

Peninsula Crimeea se află sub ocupație de când Vladimir Putin a anexat-o la Rusia în februarie/ martie 2014, la începutul războiului Kremlinului împotriva Ucrainei.

Irîna a decis să rămână pentru a avea grijă de o rudă în vârstă și, de asemenea, pentru că nu voia să-și părăsească „minunata casă”.

Orice manifestare publică a identității ucrainene este interzisă, spune ea. Limba ucraineană nu este vorbită în public, „deoarece nu știi niciodată cine te-ar putea denunța autorităților”.

Copiii, „educați” de către soții de soldați ruși

Copiii de la grădinițile din Crimeea sunt obligați să cânte imnul rusesc în fiecare dimineață. Educatoarele sunt aduse din Rusia, majoritatea fiind soții de soldați.

Irîna poartă uneori cămașa ei brodată preferată atunci când vorbește prin apeluri video cu prietenii din alte locuri. „Ne ajută să ne menținem moralul amintindu-ne de viața noastră fericită de dinainte de ocupație”, explică ea.

Dar chiar și simpla purtare a unei cămăși brodate constituie un risc. „S-ar putea să nu te împuște imediat, dar să dispari în liniște”, spune femeia.

Irîna vorbește despre prietenul ei ucrainean care a fost interogat de polițiști pentru că vecinii ruși care au venit în Crimeea în 2014 l-au reclamat pentru posesie ilegală de arme. „Bineînțeles că nu le avea. Din fericire, a fost eliberat în cele din urmă, dar a fost foarte înfricoșător”, mărturisește ea.

Irîna se plânge totodată că nici măcar nu poate ieși singură la o cafea, deoarece soldații ruși îi „pot ordona să-i distreze după placul lor” sau o „pot ținti cu mitraliera”.

Rezistența există, sub forma unor mici acte de sfidare

Rezistența în orașele ucrainene aflate sub ocupație este periculoasă și se manifestă adesea sub forma unor mici acte de sfidare.

În Melitopol, Mavka recunoaște că face parte dintr-o mișcare secretă de rezistență numită „Mavka cea malefică”, care este formată din femei și fete „din aproape toate orașele ocupate”. Scopul nostru este „să le arătăm oamenilor că femeile ucrainence nu sunt de acord cu ocupația, nu am cerut-o și nu vom fi niciodată de acord cu ea”, afirmă ea.

Rolul Mavkăi este să administreze conturile de socializare ale mișcării, care documentează viața sub ocupație și relatează despre amplasarea simbolurilor sau a pliantelor ucrainene în locuri publice. Fac asta „pentru a le reaminti celorlalți ucraineni că nu sunt singuri”, explică ea.

Laxative în alcool și produse de patiserie

Însă uneori participanții la mișcare îndrăznesc să facă pași mai riscanți. „Uneori, adăugăm laxative în alcool și produse de patiserie, ca un «cadou de bun venit» pentru soldații ruși”, spune ea.

Pedeapsa pentru astfel de acte de sfidare poate fi severă, în condițiile în care autoritățile ruse de ocupație consideră limba ucraineană sau orice are legătură cu Ucraina drept comportament extremist.

Ucrainenii știu bine ce s-a întâmplat cu jurnalista Viktoria Roșcina, în vârstă de 27 de ani, care a dispărut în 2023 în timp ce investiga acuzații de tortură în închisorile rusești din estul Ucrainei.

Autoritățile ruse i-au anunțat familia că a murit în închisoare în septembrie 2024. Rușii i-au returnat cadavrul abia în aprilie, cu unele organe interne prelevate și semne evidente de tortură.

Teama de a fi răpiți pe ascuns

Mavka se teme cel mai mult să dispară în liniște: „Ce se întâmplă dacă dintr-o dată nimeni nu mai poate afla unde ești sau ce s-a întâmplat cu tine?”.

Pentru a preveni infiltrarea mișcării de către spioni, Mavka a dezvoltat un sistem de testare pentru cei care își exprimă dorința de a se alătura mișcării.

„Nu putem să punem mâna pe arme acum și să ripostăm împotriva ocupantului, dar vrem măcar să arătăm că populația pro-ucraineană este aici și va fi mereu”, insistă ea.

Atenți la orice spune Kievul

Mavka spune că locuitorii din Melitopol urmăresc îndeaproape acțiunile și retorica Kievului, chiar mai mult decât pe cea a Europei sau a Statelor Unite. „Pentru că este important să știm că Kievul este gata să lupte pentru noi. Chiar și pașii mici contează”, notează ea.

„Avem un carusel de emoții aici. Mulți sunt îngrijorați că s-ar putea semna documente care, Doamne ferește, ne vor lăsa sub ocupația rusă și mai mult timp. Pentru că știm ce va face Rusia aici”, spune ea despre starea de spirit în Melitopol.

Mavka și apropiații ei sunt îngrijorați că, în cazul în care Kievul va accepta un armistițiu, Rusia va urma aceleași politici ca în Crimeea, ștergând identitatea ucraineană și oprimând localnicii.

„Deja îi înlocuiesc pe localnici cu oamenii lor. Dar oamenii de aici sunt încă plini de speranță, vom continua rezistența, trebuie doar să fim mai ingenioși”, spune ea.

Unii sunt resemnați în privința unui armistițiu

Spre deosebire de Mavka, Pavlo consideră că războiul trebuie să se termine, chiar dacă pentru el personal acest lucru va însemna pierderea oportunității de a se întoarce în Ucraina.

„Cea mai de preț este viața, dar există anumite condiții pentru un armistițiu cu care nu toată lumea va fi de acord, pentru că se pune întrebarea: «Pentru ce au murit toți acești oameni în ultimii trei ani?» S-ar simți abandonați și trădați?”, reflectează el.

Pavlo vorbește cu precauție, chiar și într-un apel securizat, și spune că „într-o conversație personală aș putea spune mai multe”. Dar adaugă: „Nu invidiez pe nimeni care trebuie să ia o decizie acum. Nu poate fi simplu, alb sau negru”.

Noua generație a Crimeei, educată într-o atmosferă de violență

Irîna se teme pentru următoarea generație din Crimeea, care crește într-o atmosferă de violență. Potrivit ei, mulți copii își copiază tații, adesea soldați ruși.

Pisica ei poartă acum un bandaj, după ce a fost împușcat pe stradă de un copil. „A fost distractiv pentru ei. Acești copii nu sunt învățați să construiască pacea, sunt învățați să lupte”, conchide ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!