Andreea Mocanu, presupusa victimă a doctorului Răzvan Trancă, a fost testată cu detectorul de minciuni, zilele trecute. Fata de 19 ani nu s-a prezentat la Poliţia Capitalei pentru efectuarea testului o dată cu Trancă deoarece lua medicamente pentru calmarea durerilor, iar acestea puteau influenţa rezultatele.
Libertatea a aflat în exclusivitate că Andreea a trecut acest test. Detectorul de minciuni este ultima probă pe care a cerut-o Tribunalul Bucureşti, instanţă care îl judecă pe chirurg pentru că, acum doi ani, ar fi violat- o pe fosta sa pacientă Andreea Mocanu şi apoi ar fi încercat să o omoare, aruncând- o de la etajul şase. Potrivit unor surse judiciare, doctorul Trancă ar fi “căzut” testul cu poligraful. Sursele citate susţin că fiecare dintre cei doi ar fi trebuit să răspundă fără nici o ezitare, de trei ori la rând, la 15 întrebări. De exemplu, Trancă a fost întrebat: “Ai violat- o?”, “Ai aruncat-o de pe balcon?”, “Ai bătut vreodată vreo femeie?”. La rându- i, Andreei i s-a cerut să răspundă la întrebări de genul: “Ai făcut sex de bună voie?”, “Ai alunecat de la balcon?”, “Ai băut înainte?”. Rezultatele acestor investigaţii vor fi trimise la Tribunal Bucureşti, pentru ca judecătorii să poată lua o decizie în acest caz.