Fostul episcop de Huși Corneliu Bârlădeanu și un fost arhimandrit al episcopiei au fost trimiși în judecată pentru viol și agresiune sexuală. Au fost chemate în instanță și cele două instituții în care au avut loc abuzurile sexuale: Episcopia Hușilor și Seminarul Teologic din oraş.

Între timp, trei foști elevi de la seminar cer daune în valoare de 400.000 de euro daune de la cei doi suspecți, transmite ziarul Adevărul.

Potrivit unor surse judiciare, doi dintre aceştia sunt fraţi, iar unuia dintre ei este în prezent preot, iar identitatea lor este protejată de procurori. Cei doi fraţi ar fi fost abuzaţi sexual de Sebastian Jitaru, fostul arhimandrit de la Catedrala episcopală din Huşi.

În cazul unei eventuale condamnări, daunele ar putea fi plătite în solidar cu seminarul, dar şi cu Episcopia Huşilor.

Fostul episcop Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Corneliu Onilă, este acuzat că ar fi abuzat sexual un fost elev al Seminarului Teologic din Huşi. Aceeaşi acuzaţie planează şi asupra fostului arhimandrit Sebastian Jitaru, doar că în cazul său ar fi vorba de trei victime.

Scandalul a ieşit la iveală în 2017, când chiar fostul arhimandrit şi doi preoţi din judeţul Vaslui l-au şantajat pe Corneliu Bârlădeanu cu divulgarea unor imagini compromiţătoare.

Procurorii au deschis un dosar pentru agresiune sexuală, dar acesta a fost clasat, din lipsă de probe. Totuşi, în acelaşi an, fostul episcop a fost suspendat din funcţie.

În imaginile cu pricina el apare în ipostaze intime cu un fost seminarist. Atunci, înaltul prelat a susținut că imaginile sunt trucate și i-a reclamat pe cei trei acuzatori pentru șantaj. Ulterior, aceştia au fost şi condamnaţi.

Citeşte şi:

Program Mega Image de Crăciun 2020. Orarul supermarketurilor pe 26, 27, 28, 29 decembrie 2020

De Crăciun, un italian de 94 de ani a sunat la carabinieri pentru a-i chema să ciocnească un pahar: ”Sunt singur, poate veni cineva?”

VIDEO | Străzi și case inundate în Cluj, după ce o țeavă s-a spart. Un crater uriaș a apărut în mijlocul asfaltului

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie