Ieri, în urma unui apel la 112, polițiștii secției 19 București au reținut un bărbat pentru suspiciuni de corupere sexuală și ultraj contra bunelor moravuri. Bărbatul corespundea descrierii părinților a două minore, care pe 6 mai au sesizat la Poliție un individ ce le-a abordat pe cele două fete în timp ce acestea se jucau pe o stradă din sectorul 5.
Pe 6 mai, părinții a două minore au depus o sesizare la secția 19 de Poliție în care au raportat un bărbat ce s-a expus în fața fetelor lor. Minorele, care se jucau pe o stradă din sectorul 5 au fost abordate de către un individ.
Odată atrasă atenția fetelor, bărbatul ar fi vorbit puțin cu ele după care și-a fi expus penisul în fața acestora.
În urma probelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, s-a dispus începerea urmăririi penale față de acesta și reținerea pentru 24 de ore, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de corupere sexuală și ultraj contra bunelor moravuri, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.