VIDEO / Ce mănâncă un model profesionist. Elena Cosău, model la Milano, explică regimul ei de viață sănătoasă

Comentează
Viața de fotomodel la Milano. Elena Cosău într-o ținută roz

Succesul unui model nu se măsoară în kilograme, ci în centimetri. Elena Cosău este model profesionist la Milano și are de ani de zile măsurile 86 – 62 – 92. Tânăra de 33 de ani a explicat ce mănâncă un model ca să aibă energie și totuși să nu se îngrașe. Organismul ei s-a obișnuit cu disciplina unei alimentații sănătoase, astfel că acum nici nu mai poate mânca felurile de mâncare gustoase, dar grele, din Neamțul natal.

Ouăle poșate ies mai bine și își păstrează forma dacă după ce le-ai pus în apă faci în permanență un vârtej în jurul lui cu lingura. Elena pregătește și niște sparanghel peste care toarnă ulei de măsline. Pâine cu semințe prăjită și câteva felii de avocado alături. Un mic dejun care îi ține stomacul liniștit până după-amiază. Are mereu un iaurt la ea sau un fruct pentru o gustare între mese. În ceașca de cafea are un pai, ca lichidul să nu-i înnegrească dinții. Mici trucuri pe care le-a învățat în timp.

„Aici în Italia am învățat să mânânc mai sănătos, nu fiindcă mi-a zis cineva, chiar și în supermarket e o varietate mai mare de fructe și legume, unele pe care nu le cunoșteam și le-am descoperit aici, cruditățile, peștele, tot aici le-am descoperit și te simți mai lejer. E un stil de viață care se vede că e mai OK”, explică Elena.

Așa că mănâncă mai multe legume, carne mai deloc și pește. Este un regim pe care l-a ajustat în timp, astfel că acum organismul o ascultă și mintea nu o trădează cu pofte de mâncăruri nesănătoase. „Întotdeauna am avut grijă de alimentația mea, de la 12 ani postesc toate posturile de peste an plus miercurea și vinerea. Le postesc atât pentru religie, pentru că așa am văzut la bunicul meu și mi se părea foarte mișto fiindcă el era unic, singurul care postea în familie și am vrut să fiu ca el. Și descoperind că asta mă ține în linie, fără să mă simt grea după mesele care se mănâncă la noi acasă în Moldova. Mâncam foarte multe legume, ardeiul roșu e preferatul meu, eram capabilă să mănânc doar asta, zmeura e fructul meu preferat, mere, căpșuni. Cam asta era alimentația mea de bază”, explică Elena.

A învățat toate aceste lucruri citind foarte mult, apoi în anii de practică la Facultatea de Jurnalism din Iași, și-a făcut un blog de viață sănătoasă și a făcut multe interviuri cu nutriționiști. S-a autoeducat. „Cârnații sau chestiile făcute cu preparate de porc, de vită, nu mi-au mai plăcut niciodată, mi se păreau întotdeauna foarte grele ca miros. Dar ciorbiță, pârjoluțe de pui, dintr-astea mai mănânc, foarte rar, e drept. Mănânc pește aici în Italia”, povestește Elena despre micile excepții care apar doar când ajunge acasă la Târgu Neamț și îi gătește mama ei.

Are două mese pe zi și două gustări și de cele mai multe ori sare peste cină, fiindcă nu-i mai este foame. „Nu beau Cola, nu fumez, nu beau niciodată alcool, nu mănânc prăjit, evit pâinea albă, mănânc pâine integral, neagră, cu semințe. Alimentația mea e bazată pe semințe pentru că eu cred în puterea uleiurilor naturale. Am acasă nuci de la mami și migdale și alune și semințe de in, de cânepă, sunt foarte importante și cred că ajută foarte mult organismul”, mai spune Elena.

Fără alcool, țigări, prăjeli și pâine albă

Apa este sfântă pentru piele, așa că Elena poartă mereu cu ea o sticlă de doi litri. Oricum, depășește doi litri pe zi. Ea reușește așa să se mențină suplă și sănătoasă. Modelele însă mai mici, care abia au ieșit din adolescență, nu au grija alimentației. „Fetele mănâncă cam de toate, hamburgerul este preferatul, cartofi prăjiți, sunt care câteodată combină alimentația sănătoasă cu cea mai puțin sănătoasă. Ce mi se pare absurd este cantitatea de alcool pe care modelelor o beau când ies în oraș. În Milano este o tradiție a modelelor care vin pentru scurte perioade cu agenții, ies în fiecare seară și chiar și a doua zi la job ajung în condiții nu foarte ok. Îmi pare rău că trebuie să spun eu asta, dar se întâmplă. E adevărat că se întâmplă cu fetele foarte tinere care poate nu conștientizează neapărat și nu au, poate, un bagaj de cultură adecvat”, mai spune Elena.

Dacă ar fi să rezume alimentația ei, câteva reguli sunt de aur: mese fixe, micul dejun e rege, are mereu gustări sănătoase cu ea, mănâncă multe semințe și alune, nu pune nimic prăjit pe masă, fără băuturi carbogazoase sau alcool, fără țigări. Nu s-a înfometat niciodată, deși în lumea topmodelelor există tot felul de diete care mai de care mai extreme. Există modele care mâncau doar bucăți de bumbac ca să-și simtă stomacul plin sau chiar argilă. Toate aceste diete nu fac decât să-ți pună viața în pericol, crede Elena. „Nu-mi las niciodată stomacul gol. Nu sunt persoana care nu mănâncă sau s-a înfometat vreodată, cu excepția unei perioade din adolescență când nu mâncam micul dejun. Acum mănânc mereu, mic dejun atât dulce cât și sărat și întotdeauna la ora 10 un măr, apoi un iaurt, apoi prânzul neapărat. În Milano se respectă orarul meselor ceea ce eu acasă nu făceam și din punctul ăsta de vedere e OK. Nu-mi las stomacul gol foarte mult pentru că trebuie să am energie la volumul de muncă, atât în showroom, cât și pentru shootinguri, castinguri…”, mai spune Elena.

Modelul lucrează de aproape opt ani ca freelance la Milano. A prezentat pentru designeri importanți din Peninsulă, este nelipsită de la toate târgurile din Milano și spune că nu vrea să se oprească acum.

Citește și: Șeful radioului public, Georgică Severin, „s-a pregătit” de 18.000 de euro, în Barcelona, New York și Los Angeles, pe „subiecte extrem de diverse”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală