„Folosim rezerve foarte mari de energie pe secțiile de terapie intensivă. Practic tot curentul electric folosit de electrocasnicele din casa ta echivalează cu cel folosit, timp de 24 de ore, pentru un pacient COVID în stare critică. Nu există nicio pauză”, spune unul dintre angajații spitalelor

Personalul din unitatea ATI de la Spitalul Universitar din Cardiff speră ca inițiativa lor să inspire și mari spitale și industrii să facă același lucru.

„Am petrecut ultimul an în spital între patru pereți, iar șansa de a ieși din Cardiff, să ies în natură și să mă uit la colegii mei fără costum de protecție este ceva minunat. Chiar și faptul că am stat pe acest deal dimineață, în timp ce ploua a fost drăguț”, spune un medic.

Pădurea va primi un nume galez și ar trebui să fie deschisă publicului la sfârșitul acestui an.

„Trebuie să ne gândim în termeni mult mai prietenoși cu mediul când construim spitale. Cum să facem această clădire mai prietenoasă cu mediul? Cum să salvăm energie?”, concluzionează unul dintre inițiatorii proiectul.

Citeşte şi:

Viața în Danemarca, după introducerea unui „corona-pass”. „Într-un bar era așa aglomerat că am zis că e puțin iresponsabil”

Imaginile unui dezastru aproape necunoscut. La un an de la o furtună cruntă, pădurile de lângă un oraș din Harghita sunt încă la pământ

Taxă de 5 lei/zi pentru turiști, în Mangalia și stațiunile din sudul litoralului. Categoriile exceptate

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Observatornews.ro
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
HOROSCOP
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Știrileprotv.ro
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%