VIDEO/ Părintele Ion Popescu, despre Miercurea Mare din Săptămâna Pătimirilor: ”Dacă suntem păcătoși, putem recupera prin cinstirea Mântuitorului”

Comentează

Sfânta și Marea Miercuri din Săptămâna Pătimirilor începe cu Denia de marți seara, care are ca subiect central femeia cea păcătoasă, care a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi, le-a șters cu părul și le-a uns cu mir de mare preț. În această zi, în Biserică se face și  ultima Liturghie din Postul Paștilor, a Darurilor mai înainte sfințite, spune părintele Ion Popescu, parohul Bisericii Icoanei din București și protoierul Sectorului II.

”De fapt, în ziua aceasta, aveam două personaje față în față. Femeia păcătoasă, care a uns picioarele Mântuitorului cu mir de mare preț și Iuda, care a luat atitudine la gestul femeii, spunând de ce nu s-a vândut mirul de nard de mare preț, iar banii să fie dați săracilor.El vrea să arate că este sensibil la învățătura Mântuitorului legată de săraci și sărăcie. De fapt, el nu se gândea la săraci, ci se gândea că, dacă acel mir s-ar fi vândut, banii ajungeau la el, pentru că el ținea punga soborului apostolilor. De aceea, cele două  personaje față în față, o femeie păcătoasă care s-a vindecat de păcate simțind  Dumnezeirea Mântuitorului și un Apostol al Mântuitorului care se îmbolnăvește - el urmase pe Mântuitorul Hristos, lăsase totul ca să-I urmeze, îi ascultase învățăturile, asistase la minuni -, pierde prin această atitudine de ipocrizie, falsitate, lăcomie. Din cauza lăcomiei a și vândut pe Mântuitorul”, explică părintele Ion Popescu.

 Nu lăcomia a fost păcatul capital la Iuda, ci deznădejdea și faptul că s-a spânzurat

”Dar lăcomia și faptul că l-a vândut pe Mântuitorul nu au fost păcate capitale, ci deznădejdea, faptul că s-a spânzurat. El ar fi putut fi iertat, pentru că și Petru s-a lepădat cu jurământ, de mai multe ori. Dar Petru s-a căit, a plâns cu amar lepădarea. Iuda nu  plâns, nu s-a căit. A deznădăjduit, s-a spânzurat. Acolo l-a dus lăcomia”, mai spune părintele Ion Popescu.

Dacă suntem păcătoși putem recupera prin cinstirea Mântuitorului. Dacă suntem credincioși putem pierde totul printr-o cădere

”Avem două personaje și două învățături. Cum poate un om păcătos să se videce printr-o faptă de cinstire adusă Mântuitorului Iisus Hristos și lui Dumnezeu și cum poate un om care i-a slujit Mântuitorului să piardă într-o clipă din cauza unui păcat capital, deznădejdea.

Așadar, dacă suntem păcătoși, putem recupera prin cinstirea Mântuitorului. Tot așa, dacă suntem credincioși, putem pierde totul printr-o cădere, printr-o fisură.

Acest eveniment s-a petrecut în Ierusalim, în casa lui Simon leprosul. Mântuitorul a spus atunci lui Iuda: «Femeia a făcut acest lucru spre cinstirea mea, căci pe săraci pururea îi aveți cu voi, pe mine nu mă veți mai avea». În această zi, în unele Biserici se săvârșește Taina Sfîntului Maslu, în amintirea momentului în care Mântuitorul a fost uns cu mir de nard, de mare preț”, mai spune părintele paroh al Bisericii Icoanei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
17:28
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Zăpadă văzută de Copernicus
17:05
Cum arată zăpada pe munții României, văzută din spațiu. Fotografie spectaculoasă făcută de Copernicus
MONDEN
Adriana Lima
17:12
Transformarea neașteptată a Adrianei Lima. Silueta modelului a stârnit numeroase comentarii
Mirela Retegan și Maya, fiica ei
17:04
Cine este fostul soț al Mirelei Retegan. Cornel Sorian, tatăl Mayei, a rămas în viața fondatoarei Gașca Zurli
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
17:59
Temperaturi de -5 grade la munte, dimineața și peste 27 grade, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-12 octombrie 2026
17:54
Un avion Gulfstream s-a prăbușit în Triunghiul Bermudelor: cei 6 pasageri sunt de negăsit
17:40
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
17:32
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Horoscop
17:00
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
16:53
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Dormitorul ar trebui să fie oaza ta de liniște, dar de multe ori devine un depozit pentru lucruri care nu-și mai găsesc locul în alte camere.
15:53
Cele 6 lucruri pe care ar trebui să le scoți din dormitor dacă vrei să ai un somn mai odihnitor
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Descoperiri arheologice Alba
Analiză
17:00
Orașul roman cu mii de locuitori își dezvăluie comorile la Alba Iulia. Moneda emisă de împăratul uzurpator care a domnit două luni: „Foarte rar găsești așa ceva”
Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov -  Pavilionul Mârzescu. Foto: Google Maps
16:59
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov - Pavilionul Mârzescu. O pacientă a fost găsită carbonizată, anunță Ministerul Sănătății
Extinderea Magistralei 3 de metrou către Chiajna a trecut de o nouă etapă administrativă esențială, după ce Consiliul General al Municipiului București a aprobat recent protocolul actualizat al proiectului.
16:53
Metroul M3 se extinde spre Chiajna. Unde vor fi amplasate cele două stații noi și care este traseul propus
Baile Felix
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale