Un spital din China dedicat tratării persoanelor infectate cu un nou coronavirus, construit în doar zece zile în Wuhan, epicentrul epidemiei, urma să primească pacienţi începând de luni, conform media naţionale, citate de Reuters, potrivit Agerpres.

Spitalul, Huoshenshan, sau ”muntele zeului focului”, este proiectat cu 1.000 de paturi dedicate pacienţilor cu infecţii confirmate pentru a face faţă penuriei de paturi din oraş în contextul în care virusul se răspândeşte.

Epidemia a provocat decesul a 361 de persoane şi a infectat peste 17.000 în China şi cel puţin 171 în străinătate. Peste 11.000 de cazuri au fost confirmate în provincia Hubei, unde se află Wuhan, a relatat luni televiziunea de stat.

Construcţia Huoshenshan a fost copiată de la un spital construit în Beijing în 2003, care a fost dedicat luptei împotriva Sindromului Acut Respirator Sever (SARS). Peste 7.500 de muncitori au participat la proiectul de construcţie rapidă, care a început la 25 ianuarie şi s-a încheiat în acest weekend.

China construieşte un al doilea spital în Wuhan, dedicat tratării pacienţilor cu coronavirus, cu 1.600 de paturi. Leishenshan, sau ”muntele zeului tunetului”, este programat să fie finalizat la data de 5 februarie.

Citeşte şi:

Măsuri extreme pentru oprirea coronavirusului: Hong Kong-ul închide mare parte din granița cu China, după greva medicilor și a asistentelor

Ducesa de Cambridge, la Premiile BAFTA într-o rochie de acum 8 ani! A reciclat ținuta ca să respecte ”codul eco”

Cele mai mari epidemii din istorie. Gripa spaniolă a omorât 100 de milioane de oameni, ciuma neagră a ras 60% din populația Europei

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
Playtech.ro
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie