Viena a dat startul vaccinării anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani înaintea aprobării EMA

Comentează
Arhiva foto

Autoritățile din capitala Austriei nu au mai așteptat avizul Agenției Europene a Medicamentului (EMA) și au deschis începând de luni, 15 noiembrie, campania de vaccinare anti-COVID a copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Primele 9.000 de programări disponibile au fost deja epuizate, a anunțat primarul Vienei, Michael Ludwig.

Administrarea vaccinului anti-COVID la copiii mai mici de 12 ani nu a primit încă avizul EMA, acesta fiind așteptat în săptămânile următoare. De asemenea, nu există o recomandare explicită în acest sens din partea autorităților austrice.

Decizia de vaccinare a copiilor a fost luată de guvernul de la Viena, format din social-democraţi şi neoliberali, ca parte a măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului.

Copii de 5-11 ani vor primi vaccinul la Centrul Austria din Viena, care va fi deschis zilnic. Serul administrat va fi cel de la Pfizer/BioNTech, într-o doză redusă, care va fi stabilită de medic ținând cont de greutatea și condiția fizică ale fiecărui copil.

În fiecare zi ar urma să fie vaccinați aproximativ 200 de copii, explicația pentru ritmul lent fiind aceea că părinții se vor consulta cu medicii înainte ca minorii să fie imunizați.

Austria traversează o perioadă în care înregistrează cel mai ridicat număr de infectări zilnice de la începutul pandemiei, ajungând la o incidență de 850 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile.

Aproape 65% din populația țării este vaccinată anti-COVID cu schema completă, o rată mult mai scăzută decât a altor state din UE.

Lockdown pentru cei nevaccinați

În acest context, autoritățile au instituit, începând de luni, 15 noiembrie, un lockdown pentru persoanele nevaccinate. Măsura a fost instituită pentru o perioadă iniţială de 10 zile şi va afecta circa două milioane de oameni.

Potrivit noilor măsuri, nevaccinații vor putea să iasă din casă doar pentru a merge la cumpărături, la serviciu, la şcoală, la medic sau pentru a se vaccina. Copiii cu vârste de sub 12 ani vor fi scutiți de carantină.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
MONDEN
Echipa de la „România, te iubesc” | Foto: PRO TV
10:00
Ce se întâmplă cu emisiunea „România, te iubesc”: „Noi încă sperăm”. Anunțul făcut de PRO TV
Carmen Tănase și Smiley pe scena de la Vocea României 2026. Sursa FOTO/ Pro TV
09:31
Carmen Tănase, moment special la „Vocea României” 2026. I-a făcut o dedicație lui Smiley și i-a lăsat pe toți fără cuvinte. „E copleșitor”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
10:19
Dan a murit la World Trade Center, soția a cheltuit despăgubirea de 5 milioane de euro: „Pantofi, genți, rochii, călătorii exotice, chirurgie plastică. A plătit și operații estetice pentru prietenele ei!”
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Doctorul și pacientul stând și discutând ceva unul lângă celălalt la biroul alb din clinică
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate