Într-un meci condus de bucureşteanul Marius Avram, moldovenii au început mai bine. Gado a deschis scorul în minutul 8, cu un şut plasat. Echipa lui Hagi a alergat apoi 80 de minute după egalare, obţinută prin reuşita juniorului Iancu. Viitorul rămâne lider, însă Delta şi Săgeata Stejaru, ba şi CF Brăila s-au apropiat ameninţător.

Vijelie la Otopeni, dar arbitrul Găman nu a oprit jocul

În aceeaşi Serie I a Ligii II, la Otopeni, CS – Callatis, echipă suspectată de legături cu mafia pariurilor, 0-1. Arbitrul George Găman, fratele lui Valerică Găman de la Astra, a fost la un pas să oprească meciul din cauza vijeliei care s-a abătut asupra zone de sud a ţării. Din cauza vântului puternic, portarul echipei din Mangalia nu a putut degaja nici un balon mai departe de 25 de metri. Chiar şi aşa, contra vântului, echipa de pe Litoral a dat lovitura de contraatac, prin Bardu (min. 78).

UTA speră să profite de necazul Timişoarei

În seria a II-a, liderul Gloria Bistriţa a pierdut ciudat la Severin, cu Gaz Metan, 1-3, UTA a învins prin reuşita lui Mara din penalty şi rămâne pe 3. Arădenii speră ca Poli Timişoara să nu ia licenţa, astfel că şi a treia treaptă a podiumului ar putea aduce mult visata promovare

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Rezultate complete

Seria I, etapa a 23-a: FC Botoşani – Gloria Buzău 1-0, Dunărea Galaţi – Farul 3-0, Săgeata Năvodari – Dinamo 2-0, CS Otopeni – Callatis Mangalia 0-1, Viitorul Constanţa – CSMS Iaşi 1-1, FCM Bacău – CF Brăila 2-3, Brăneşti – Delta Tulcea 0-3 (”masa verde”), Astra II Giurgiu – FC Snagov 3-0 (”masa verde”). Clasament: 1. Viitorul 44p.; 2. Delta 43p.; 3. Săgeata 40p. Seria a II-a: FC Argeş – CSM Rm. Vâlcea 2-2, Mureşul Deva – FC Bihor 1-4, Chindia – ALRO 0-0, Luceafărul Oradea – FC Olt 3-1, UTA – Unirea Alba Iulia 1-0, Gaz Metan Severin – Gloria Bistriţa 3-1, FC Baia Mare – Timişoara 0-5, Juventus Bucureşti – Arieşu 3-0 (”masa verde”. Clasament: 1. Gloria Bistriţa 53p; 2. Timişoara 49p.; 3. UTA 40p.

fotografii: Gabriel Chirea

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
FANATIK.RO
Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI