„Este o glumă! E una dintre cele mai corupte ţări din lume". Viktor Orban se opune ferm negocierilor de aderare la UE cu Ucraina

 41 comentarii
Arhiva foto

Premierul ungar Viktor Orban se opune ferm deschiderii negocierilor de aderare la blocul comunitar cu Ucraina, argumentând că această țară este afectată de corupţie şi reprezintă o ameninţare la adresa agriculturii europene, scrie Agerpres preluând AFP.

„Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte ţări din lume. Este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare", a argumentat Orban, într-un interviu acordat săptămânalului francez Le Point, publicat vineri, 8 decembrie.

Săptămâna viitoare va avea loc o reuniune a Consiliului European care urmează să abordeze deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova.

„Agricultura Ucrainei va distruge sistemul agricol european a doua zi"

Mai mult, Orban i-a avertizat pe francezi în legătură cu „ceea ce ar însemna această aderare din punct de vedere economic pentru Franţa".

„În fiecare an, va trebui să plătiţi peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii", a spus el.

„Dacă lăsaţi această agricultură (a Ucrainei, n.r.) să intre în sistemul agricol european, ea îl va distruge a doua zi", a susținut premierul naționalist al Ungariei.

Orban, care s-a întâlnit joi seară cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a explicat, de asemenea, că poziţia sa este inflexibilă, deoarece „mai mult de două treimi din opinia publică ungară se opune deschiderii oricăror negocieri".

Orban vrea în schimb un „parteneriat strategic" între UE și Ucraina

Însă „Ucraina este în dificultate", recunoaşte el, pentru că „suferă din cauza invaziei ruse" şi „este legitim ca întreg Consiliul European să-i trimită semnale bune", cum ar fi un „parteneriat strategic" cu UE, mai degrabă decât negocieri de aderare.

„Când vom reuşi (…) să aducem Ucraina mai aproape de Europa, peste câţiva ani, vom vedea atunci", a declarat el înainte de întrevederea de joi cu preşedintele Emmanuel Macron.

Viktor Orban s-a referit şi la reforma sistemului de azil european aflată în prezent în discuţie în UE.

„Poate fi mai bună decât precedenta, dar nu este o soluţie", a estimat el.

„Soluţia finală este ca nimeni să nu poată intra pe teritoriul european fără să obţină autorizaţie de la o autoritate în baza unei proceduri", a adăugat premierul ungar.

În urmă cu câteva zile, Viktor Orban a cerut ca la summitul liderilor Uniunii Europene de săptămâna viitoare să se evite orice decizie cu privire la obiectivul Ucrainei de a obține undă verde pentru începerea negocierilor de aderare la blocul comunitar.

Orban, care a menținut legăturile cu Moscova chiar și în timp ce UE a impus sancțiuni radicale împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina, susține de săptămâni întregi că Ucraina nu este pregătită să înceapă negocierile de aderare.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (41)
  • Avatar comentarii

    robert720 08.12.2023, 19:32

    Pai nu? Ungaria e model de democratie sub piticul asta nenorocit. Viseaza si el sa stea la putere pe viata, ca prietenul lui de la Moscova.

    • Avatar comentarii

      .ZORRO. 08.12.2023, 21:30

      ...Stim, stim: daca Ucr ar avea fund, ai fi primul la rand sa il pupi...

    • Avatar comentarii

      Tran 09.12.2023, 01:15

      Una peste alta, ungurii au dus-o in toate timpurile mai bine decat noi. Avem noi autostrazile lor?

  • Avatar comentarii

    VardyParty 08.12.2023, 20:17

    Vai, vai, cat de îngrozitor este Orban asta! In loc sa -și ia nevasta cu avionul de la Viena (Ungaria e prea mica), și sa zboare in vizita de lucru in Zanzibar! Pfui!

  • Avatar comentarii

    luisharcsa 08.12.2023, 20:25

    vad ca unii comenteaza de dragul de a comenta si ptr ca sunt sovini si xenofobi. o fi avand bube Orban, dar are 100% dreptate si argumenteaza ceea ce spune. nu inteleg de ce nu judeca si analizeaza cei din uniune corect situatia ukrainei.

  • Avatar comentarii

    demostene1 08.12.2023, 20:51

    cam are dreptate. cine a fost prin ucraina stie cum sta treaba. in plus ucraina are probleme cu coruptia pana si pe timp de razboi, dar pe timp de pace ar fi si mai si. nu e o tara mica de 2 mil de locuitori, s-ar simti tate coruptia.

  • Avatar comentarii

    Adaoli.8761 08.12.2023, 20:59

    E adevărat, trebuie deschiși bine ochii când accepți pe cineva un U.E. Altfel te trezești cu un membru, precum Ungaria, care tot timpul promovează interesele Rusiei și uzează de dreptul de veto când interesele acesteia sunt atinse. Pașol na turbinca, vidma!

ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!