Conform legislatiei actuale, în România se pedepseste cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, punerea în vânzare, livrarea cu orice titlu, transportul, procurarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, cu închisoare de la 2 la 7 ani.
În SUA, marijuana devine rapid o afacere semi-legală de-a lungul întregii țări, cu vânzări de 5,7 miliarde de dolari în 2015 și zeci de mii de oameni lucrând și plătind taxe pentru cultivarea, ambalarea și vânzarea cannabisului.
Colorado, Alaska, Oregon, Washington și Washington, D.C. au legalizatuzul în scop recreațional al adulților, iar 23 de state și districtul Columbia permit unele forme de uz în scop medical. Asta, în ciuda faptului că marijuana rămâne un drog ilegal la nivel federal.
De-a lungul țării, mii de oameni încep să intre în această „industrie”, căznindu-se să reușească să cultive marijuana repsectînd totodată un set de legi statale precum și regulile locale.
Industria va crește anul acesta, mai ales dacă în toamnă consumul recreațional va fi legalizat prin vot de către California. Previziunile până în 2020 arată că s eva atinge cifra de 23 de miliarde de dolari obținute din consumul de marijuana, în scop recreațional și medical.
INFO
În Olanda, o persoană care deține ilegal o cantitate mai mică de 0,5 grame de droguri din categoria tranchilizantelor, barbiturice și canabis, nu va face obiectul unei acțiuni penale, măsura luată de autorități rezumându-se doar la confiscarea acestora, iar dacă este vorba de canabis, deținerea în scopul consumului propriu a unei cantități mai mici de 5 grame nu atrage investigații sau condamnări.