Totul s-a întâmplat joi seara, după ce femeia, o gestionară în vârstă de 53 de ani, a ieşit de la muncă. Îndreptându-se spre casă, ea a văzut un bărbat după un copac, dar nu s-a gândit nicio clipă că acesta ar putea să îi facă rău.
La un moment dat, femeia a fost lovită în cap cu o scândură şi a fost pusă la pământ. Ameţită de lovitură, ea a încercat să se lupte cu agresorul, iar acesta îi spunea, în mod repetat, că nu îi face nimic "dacă îl lasă să-i atingă cu gura zona genitală”, scrie monitorulbt.ro.
În cele din urmă femeia a reuşit să scape, cazul ajungând în atenţia poliţiştilor din Darabani. Expertiza medico-legală a confirmat agresiunea, faţa femeii fiind tumefiată, iar şocul emoţional extrem de puternic. Identificat, principalul suspect, G.V.A. de 21 de ani, a fost ridicat de poliţişti pentru cercetări.
Tânărul este cunoscut cu afecţiuni psihice şi, surse apropiate anchetei spun că individul nu ar fi la prima faptă.