Vladimir Putin a convocat de urgenţă Consiliul de Securitate al Rusiei, după incursiunea Kievului în regiunea rusă Kursk

 5 comentarii
Arhiva foto

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat de urgenţă miercuri Consiliul de Securitate al Rusiei, după ce trupe ucrainene au pătruns pe teritoriul regiunii ruse Kursk şi, potrivit bloggerilor militari ruşi, chiar au reuşit să-şi consolideze aici poziţii şi să ocupe câteva localităţi, transmite canalul rusesc de Telegram Brief, citând o sursă familiarizată cu problema, potrivit publicaţiei The Moscow Times. Autorităţile de la Kiev păstrează tăcerea cu privire la incursiunea din regiunea Kursk.

Înainte de reuniunea Consiliului de Securitate, Putin va avea o întrevedere cu membrii guvernului, a declarat o sursă pentru Brief. Din componenţa acestui for fac parte şefii instituţiilor de forţă, preşedinţii ambelor camere ale parlamentului rus (Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei), ministrul de externe Serghei Lavrov, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent secretar adjunct al acestui consiliu şi secretarul său Serghei Şoigu, fost ministru al apărării.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut miercuri că luptele pentru respingerea trupelor ucrainene, care au pătruns cu o zi în urmă în regiunea de frontieră Kursk continuă pentru a doua zi consecutiv, notează EFE şi Reuters, citate de Agerpres.

"Pe parcursul nopţii trecute, detaşamente ale forţelor Federaţiei Ruse, împreună cu unităţi de poliţişti de frontieră (din subordinea Serviciului Federal de Securitate /FSB/), au continuat să respingă trupele armatei ucrainene în zone din regiunea Kursk limitrofe frontierei ruso-ucrainene", se arată într-un comunicat al ministerului. "Operaţiunea de eliminare a unităţilor armatei ucrainene continuă", se afirmă în text.

Potrivit cunoscutului blogger militar rus Rîbar, trupele ucrainene s-ar fi fortificat în trei localităţi din Kursk, unde ar fi intrat aproximativ 400 de combatanţi. În plus, alţi 2.000 de militari ucraineni ar staţiona la frontieră. Unele canale Telegram ruseşti afirmă că trupele ucrainene au avansat 10 km în teritoriului rus.

Guvernatorul regiunii ruse Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat că a discutat despre incursiunea de la frontieră cu preşedintele Vladimir Putin, care l-a asigurat că va primi tot ajutorul necesar pentru a stabiliza situaţia.

"Situaţia din regiune este controlabilă", a spus el, menţionând că mii de oameni din mai multe localităţi din apropierea frontierei au fost evacuaţi.

Rusia a confirmat marţi după-amiază că a trimis întăriri în regiune după incursiunea a aproximativ 300 de militari inamici sprijiniţi de 11 tancuri şi peste 20 de vehicule blindate, potrivit Ministerului rus al Apărării. Armata ucraineană nu a făcut niciun comentariu, ceea ce a suscitat o serie de speculaţii cu privire la scopul şi utilitatea acestei incursiuni într-un moment dificil pe front.

Kievul nu a confirmat oficial această operaţiune pe teritoriul Rusiei, menţinând un regim de tăcere informaţională completă. În absenţa unor informaţii oficiale despre scopul acestei operaţiuni, unii analişti militari s-au grăbit să critice incursiunea, calificând-o drept o "risipă inutilă de oameni şi echipamente", alţii însă au încercat să argumenteze că astfel armata ucraineană ar încerca să disloce trupe ruseşti din sectoarele Pokrovsk şi Toreţk (est), unde forţele ucraineană sunt într-o situaţie dificilă. Există speculaţii şi despre o posibilă diversiune, înaintea unui asalt ucrainean într-un alt sector, precum şi cu privire la faptul că intruziunea ar putea face parte dintr-o operaţiune mai amplă.

Budanov: Ne aşteptăm ca ofensiva principală să se încheie într-o lună şi jumătate până la două luni

În acelaşi timp, şeful serviciului de informaţii militare ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, a declarat că se aşteaptă ca ofensiva desfăşurată de Rusia în mai multe sectoare ale frontului să se epuizeze în decurs de o lună şi jumătate până la două luni. "Ne aşteptăm ca ofensiva principală să se încheie într-o lună şi jumătate până la două luni", a declarat Budanov într-o întâlnire cu studenţii de la Şcoala de Economie din Kiev, citat de Forbes Ukraine.

Potrivit lui Budanov, intensitatea atacurilor ruseşti va scădea în perioada următoare din cauza epuizării acumulate în ultimele luni, timp în care Rusia a avut iniţiativa pe front.

Budanov a subliniat, de asemenea, că experienţa de război de zece ani a Ucrainei, de când a început să lupte împotriva rebelilor proruşi care au proclamat independenţa a două regiuni în estul ţării în 2014 (Lugansk şi Doneţk), sugerează că niciuna dintre părţi nu poate susţine o ofensivă majoră pentru mai mult de două luni.

Forţele ruse şi-au accelerat ritmul înaintării în această vară în regiunea Doneţk, unde au loc cele mai grele lupte. Rusia şi-a început ofensivă toamna trecută, după ce de-a doua - şi până acum ultima - contraofensivă ucraineană, care nu a fost încununată de succes.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    croco601 07.08.2024, 18:47

    Rusia are dreptul să se apere. Oops!

  • Avatar comentarii

    TheWizardOfOz 07.08.2024, 19:34

    Armata rusofilă care a invadat UCRAINA e formată din pușcăriași. Cei mai mulți condamnați pentru viol. Cică șeful Operațiuni Speciale si-ar fi violat mama. Oricum... după ce rămâne fără pușcăriași, Criminalul de Război de la Kremlin va trimite în UCRAINA postacii rusofili.

    • Avatar comentarii

      Sfantul__Cuvios_Pafnutie 07.08.2024, 23:15

      Abia aştept. Or să facă live-uri direct din tranşee despre superioritatea copleşitoare a armatei ruseşti asupra prăpădiţilor de ucraineni.

  • Avatar comentarii

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie 07.08.2024, 21:24

    AIAIAIAIAIAIAIAIAIAI! Cineva a îndrăznit să încalce sfântul pământ rusesc, cel mai sfânt pământ din univers! Nu le-ar fi ruşine, nu ştiu că doar Rusia are voie să invadeze alte ţări?!?

  • Avatar comentarii

    MAMIRA 07.08.2024, 22:02

    sa vedem daca nu a fost o strategie a rusilor pt a demonstra ca armamentul primit de Ucraina este folosit pentru a ataca Rusia....Asta poate avea alt tip de implicatii...

  • Avatar comentarii

    natcoracing 08.08.2024, 03:23

    Jegrusia, teritoriu ucrainean!:-)))

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
12:20
Sute de mii de copii rămân abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!