Kremlinul: Anchetă eficientă

„Acum este evident cine sunt clienții, cine sunt organizatorii acestui act terorist. Încă o dată se confirmă că regimul de la Kiev nu disprețuiește metodele teroriste de lucru”, a declarat Dmitri Peskov în timpul unei conferințe de presă.

Acesta a remarcat că ancheta asupra atacului terorist este eficientă. „Este în curs de desfășurare o anchetă. După cum vedeți, funcționează extrem de eficient. Nu a trecut mult timp, dar se cunosc deja multe”, a subliniat Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanțe după moartea generalului Igor Kirillov.

„Înțelegem clar cine este inamicul nostru, de ce este capabil, iar acest lucru dovedește încă o dată corectitudinea acțiunilor noastre în timpul operațiunii militare speciale (n.r. – războiul din Ucraina)”, a conchis Dmitri Peskov.

Video: Momentul în care generalul Igor Kirilov este ucis împreună cu asistentul lui.
Sursa: The Moscow Times

Suspect din Uzbekistan, reținut

Igor Kirillov, șeful trupelor de apărare împotriva radiațiilor, chimice și biologice (RCBZ) ale Forțelor Armate Ruse, a fost ucis, marți dimineață, într-o explozie, la Moscova. Asistentul său, un general-locotenent, a murit și el în urma deflagrației.

Dispozitivul exploziv a fost plasat într-un scuter electric și activat de la distanță. Puterea lui a fost echivalentă cu aproximativ 1 kilogram de TNT.

Comitetul de Investigație și FSB a anunțat, miercuri, 18 decembrie, reținerea unui cetățean uzbek suspectat de organizarea exploziei. În timpul interogatoriului, acesta a spus că a fost recrutat de serviciile speciale ucrainene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.