Putin i-a ironizat pe liderii europeni pentru dependenţa lor totală de SUA: „Dacă li se spune mâine: Am decis să vă spânzurăm pe toţi, ei vor întreba un singur lucru”

 24 comentarii
Arhiva foto

Televiziunea de stat rusă a prezentat duminică un interviu înregistrat în care preşedintele rus Vladimir Putin îi ironizează pe politicienii europeni, pe care îi descrie drept total dependenţi de SUA, informează Agerpres, care preia DPA.

„Dacă li se spune mâine: Am decis să vă spânzurăm pe toţi, ei vor întreba un singur lucru, plecându-şi ochii: Putem să facem asta cu frânghii fabricate la nivel local?", a spus Putin, citat de agenţia de ştiri TASS.

„Cred că asta va fi un fiasco pentru ei pentru că este foarte puţin probabil ca americanii să refuze un contract atât de mare pentru industria lor textilă", a adăugat Putin.

În acelaşi timp, a spus Putin la televiziunea rusă, specialiştii ruşi vor analiza armele NATO capturate în războiul împotriva Ucrainei şi le vor utiliza pentru a-şi ameliora propriile sisteme militare.

„Cred că reprezintă o oportunitate să le analizăm să vedem dacă există ceva care poate fi aplicat în ţara noastră, de ce nu?", a declarat Putin în interviul difuzat duminică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (24)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 16.07.2023, 23:11

    Ce sa zică și el acum?

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 16.07.2023, 23:17

    Are mai multe copii din cate am înțeles Sint mai mulți Putin dar daca poporul îl sprijină nu ai ce sa i faci in 2024 Sint alegeri în Rusia Ucraina și SUA probabil vor rămâne aceeași președinți și probabil după milioane de morți în război vor face pace deocamdată nu Sint interesați de ea

  • Avatar comentarii

    Bodo13 17.07.2023, 00:39

    Cu alte cuvinte recunoaște ca tehnica lor militara e varza și au nevoie sa se inspire de la armele NATO!Copia nu are valoare.A "2.a armata" a lumii e o gluma proasta,se chinuie de 1 an jumate în Ucraina iar războiul nu.l vor câștiga sub nici o formă în condițiile în care occidentul ajuta doar cu arme nivel mediu și echipament...într.o confruntare directa cu un NATO la potențial maxim cu toate diviziile și tehnica militara de care dispune pt. Rusia nu ar mai exista ziua de mâine,ei știu bine asta...

  • Avatar comentarii

    valihaita 17.07.2023, 01:07

    Varza esti tu , Bodo! In interviul complet, Putin a spus ca tot Rusia detine cel mai performant tanc greu.Si -n plus fiecare tara studiaza tehnica militara capturata pentru a descoperi slabiciunile sau pentru a folosi partile performante

  • Avatar comentarii

    vudejea 17.07.2023, 01:09

    Neaga cineva adevarul acestor spuse? As adauga doar ca Europa nu are lideri ci niste marionete in mana afaceristilor...In loc sa comenteze la articol, un vitel viseaza la razboi Rusia vs Nato, socotind tancuri...Un asemenea razboi o sa dureze maxim o ora, mai putin decat estima patrupedul si nimeni nu o sa afle invingatorul , nu o sa mai fie nimic de vazut si nici cine sa vada...Bolanzeala, idiotenia si retardul bantuie, proceaza si a ajuns sa domine omenirea...Nu mai e nicio sansa, e doar o chestiune de timp

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
14:05
Serialul „South Park” își schimbă numele în „South America” pentru a-l ironiza pe Donald Trump
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală