„Vom ajunge la clienții finali”. Un nou avertisment al lui Putin după atacul din Moscova

 2 comentarii
VIDEO Apelul ambasadorilor din trei țări europene membre NATO: „Pregătiți-vă ca Putin să ne invadeze. Nu avem unde să ne retragem”

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, marți, că organizatorii de atentate din Rusia trebuie să înțeleagă că terorismul este o armă cu două tăișuri și a promis că va afla cine se află în spatele atacului asupra sălii de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei, relatează agenția rusă de presă Interfax.

„Este important pentru noi să identificăm nu numai autorii direcți, ci și toate verigile din lanț, beneficiarii criminali finali ai acestei infracțiuni (n.r. - atacul terorist de lângă Moscova). Nu există agenți de încredere în acest mediu. Ei fac ce fac pentru bani, ghidați nu de considerente religioase sau politice, ci doar de cele financiare. Orice informație este ușor de cumpărat și vândut. Cu siguranță, vom ajunge la clienții finali", a spus Vladimir Putin.

În timpul unei întâlniri cu oficiali din Ministerul rus de Interne, liderul de la Kremlin a precizat că „am plătit un preţ greu, iar întreaga analiză a situaţiei trebuie să fie extrem de obiectivă şi profesionistă”, reiterând că, în mod categoric, „vom ajunge la cei care, de fapt, l-au ordonat”.

Președintele rus a adăugat că organizatorii atacurilor teroriste din Rusia trebuie să înțeleagă că terorismul este o armă cu două tăișuri.

„Cei care folosesc această armă, iar arma este folosită împotriva Rusiei, trebuie să înțeleagă că este una cu două tăișuri”, a transmis Vladimir Putin.

Atacul terorist de lângă Moscova, revendicat de ISIS

Atacul terorist din 22 martie a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (ISIS), în timp ce ţările occidentale indică spre Statul Islamic-Khorasan (EI-K), o ramură a grupării Statul Islamic şi care este activă mai ales în Afganistan.

În prima reacție publică după atentat, Vladimir Putin a declarat că atacul asupra sălii de concert de lângă Moscova, revendicat de ISIS, a fost un „act terorist barbar”, iar toți care l-au ordonat vor fi pedepsiți.

Asta în timp ce mai mulți membri de rang înalt ai regimului de la Moscova au cerut ca statul să reintroducă pedeapsa cu moartea pentru „terorism".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Marica13 03.04.2024, 15:12

    Am impresia că se cam plictisește

  • Avatar comentarii

    Anaximene 05.04.2024, 23:05

    Poate chiar el se afla in spatele atentatului.

ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Un muncitor în construcții care poartă cască galbenă de protecție și mănuși, lucrând la zidirea unui perete din cărămidă roșie pe un șantier.
13:47
Salariul mediu brut din România a ajuns la 9.709 lei în iulie. Topul domeniilor cu cele mai mari salarii în 2026
MONDEN
Prințesa Diana FOTO: Getty images
14:24
Rochia „răzbunării” purtată de prințesa Diana revine la licitație după aproape 30 de ani. Cât valorează celebra ținută
Mirela Vaida si cei doi copii ai săi. Sursa FOTO: Facebook
14:19
De ce a vrut, de fapt, Mirela Vaida să participe la „Asia Express” 2026. „Hate o să iau, că dacă nu iei, nu exiști”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
14:55
Vocea României 2026. Carmen Tănase va cânta pe scenă
14:45
Vedeta din România care a lucrat ca șofer și poștaș în Belgia: „Acum e pe val”
14:34
Român căutat internațional, prins la o bază militară americană din Olanda. A fost arestat pe loc
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
13:27
Inflația a coborât la 6,2% în august, după vârful de 10,85% din mai. Frames: „Scăderea nu se datorează politicii monetare”
RAED ARAFAT
BREAKING NEWS
13:00
Raed Arafat a fost inculpat oficial în dosarul de contrabandă cu un elicopter. „Timp de 9 ani nu a venit nimeni să ne ceară TVA”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
11:19
Nicușor Dan, editorial în The Washington Times la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie: „Pentru o zi, toți românii au fost americani”
Imagine de ansamblu cu centrala geotermală din Oradea.
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate